În vreme ce PSD îl hăituieşte pe Geoană, PDL îl dă afară pe Oajdea, Crin îşi exercită mandatul de teleparlamentar, iar DNA dezleagă iţele şpăgilor înnodate de primarul Apostu de la Cluj, România primeşte, în sfârşit, o lege pe care o aştepta de 22 de ani.
Adoptată pe 18 octombrie de Camera Deputaţilor (după ce fusese respinsă de Senat) şi promulgată pe 15 noiembrie de preşedintele Băsescu, „Legea cămătăriei" este oglinda fidelă a României postcomuniste: aveam nevoie de ea la începutul anului 1990, dar a venit abia spre sfârşitul lui 2011.
De fapt, se numeşte Legea privind interzicerea activităţii de cămătărie, pentru că rostul ei este să pună stop unui fenomen care a stat la baza constituirii lumii interlope. Actul normativ prevede că activitatea de cămătărie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi a fost iniţiat de parlamentari ai PDL şi ai minorităţilor naţionale. Textul legislativ defineşte cămătarul ca fiind „persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete".
Orice Parlament responsabil ar fi legiferat cu prioritate această plagă socială, devenită în timp pârghie infracţională. Dar senatorii şi deputaţii României au avut alte preocupări.
Timp de 22 de ani, zeci de mii de români au fost atraşi în cursă de „bancherii" interlopi, au luat bani împrumut şi s-au trezit că pentru 1.000 de lei trebuie să dea înapoi 10.000 de euro. Pe unii i-a împins în păcat disperarea, pe alţii - prostia. Şi unii, şi alţii au fost victime sigure în ghearele unor nemernici fără milă.
Aici trebuia să intervină statul pentru a reglementa o situaţie periculoasă, în care pepiniera de infractori se dezvolta pe seama nenorocirii unor compatrioţi. Dar statul n-a mişcat un deget, nici măcar atunci când presa a scos la lumină cazuri cutremurătoare. Impotenţa statului a mirosit de la bun început a complicitate cu infractori