Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neurologul Renică Diaconescu este câştigătorul campaniei „Doctorii cu care Slatina se mândreşte“

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Medic primar neurolog şi doctor în ştiinţe medicale, Renică Diaconescu, şeful secţiei Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina ocupă locul I în topul doctorilor cu care se mândreşte Slatina.

Medicul a tratat cu succes sute de pacienţi care au ajuns la el cu afecţiuni neurologice grave. A contribuit la dotarea spitalului slătinean cu un tomograf, cel mai performant din Oltenia la acea vreme. Aparatul, funcţional şi acum, a costat 14 miliarde lei vechi. Totodată, el a are o activitate medicală intensă, participând la congrese şi consfături de specialitate, dar şi o activitate publicistică, scriind lucrări şi referate în reviste medicale. Este membru al Societăţii Europene de Neurologie.

Cea mai bună echipă de neurologi

Renică Diaconescu a ales să devină medic în copilărie, în urma pierderii tatălui, grav bolnav. „Am crescut fără tată, l-am pierdut atunci când aveam şapte ani şi atunci am decis ce carieră vreau să urmez. Iniţial, mi-am dorit să devin cardiolog, dar am ales Neurologia ulterior pentru că este complexă“, a spus medicul. Spune despre această specialitate că este matematică pură. Munceşte mult alături de echipa sa. Cea mai mare reuşită este atunci când un pacient care ajunge paralizat aici pleacă pe picioare. „După părerea mea, Slatina este foarte ridicată din punct de vedere al neurologiei. Văd asta la fiecare congres la care merg. Nu cred că este meritul meu, ci al echipei mele. Noi, medicii din această secţie am pus suflet pentru fiecare bolnav“, a spus medicul.

Renică Diaconescu mărturiseşte că nu s-a gândit la începutul carierei că avea să ajungă cel mai bun în ceea ce face. A fost ambiţios, dorindu-şi să se perfecţioneze.

Neurologul le mulţumeşte celor ce l-au votat. Voturile pacienţilor, ale colegilor şi al redacţiei Adevărul Slatina l-au desemnat câştigătorul campaniei, doctorul cu care se mândreşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 16 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 23 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 33 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°