Campania „Doctori cu care România se mândreşte“ a ajuns la final, după o lună de când s-a dat startul. Astăzi puteţi citi poveştile de viaţă ale celor mai buni doctori din ţară pe site-urile locale ale celor 39 de ediţii ale www.adevarul.ro.
În perioada 20 octombrie – 2 noiembrie 2011, cele 39 de site-uri locale oras.adevarul.ro au găzduit campania „Doctorii cu care România se mândreşte“. În cadrul acesteia, românii au putut vota medicii pe care-i plac şi-i apreciază din oraşul lor. „Urna de vot“ s-a închis la 2 noiembrie. Clasamentul final a fost stabilit în funcţie de opţiunile cititorilor, care au votat online, de cele ale unui juriu de specialitate şi de preferinţele redacţiei „Adevărul“, fiecare dintre cele trei liste având un procent de 33% din valoarea votului final.
De luni, 7 noiembrie aţi putut citi, din două în două zile, poveştile celor mai iubiţi medici care s-au clasat în Top 5 doctori cu care oraşul vostru se mândreşte.
Criteriile campaniei
Medicii au fost aleşi şi votaţi în funcţie de câteva criterii clare. În primul rând, au fost luate în considerare reputaţia şi integritatea personajului. S-a ţinut cont de cât de cunoscut este medicul pe plan local, însă pentru faptele sale bune bune, nu pentru scandalurile în care a fost implicat! Apoi, a contat CV-ul doctorului. Studiile aprofundate, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute de acesta de-a lungul carierei.
S-a pus accent şi pe inovaţie şi cercetare. Dacă medicul norminalizat a participat la operaţii în premieră pentru comunitatea în care activează, dacă a avut interventii medicale cu un grad înalt de dificultate finalizate cu succes, ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze spitalul cu aparatură performantă.
Iată poveştile de viaţă ale celor mai iubiţi 39 de medici din România!
Alexandria. Sorin