Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitică: \"Eu ştiu mă, fraţilor, ce drac de poezie i-oi fi zis?\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 noiembrie 2011 · ·

Gigi Becali a dezvăluit că a făcut pace cu Dumitru Dragomir după ce acesta i-a recitat versuri, ajutându-l astfel să-şi descopere latura \"artistică\". Şeful LPF nu ştie cu ce l-a impresionat. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Gigi Becali şi Mitică Dragomir s-au împăcat din nou. A câta oară, nu mai ştie nimeni. Cert e că nu trece niciun an în care cei doi să nu se porcăiască pe la televizor şi să nu jure că nu vor mai vorbi cu "duşmanul" toată viaţa.

Cei doi saltimbanci au devenit un fel de Prigoană şi Bahmuţeanu ai fotbalului românesc.

La câteva zile după ce Gigi anunţa finalul "sută la sută" al lui Dragomir la conducerea LPF, iar "Corleone" spunea despre patronul Stelei şi despre Adrian Mititelu, şeful dezafiliatei Universitatea Craiova, că sunt doi "analfabeţi", s-a produs şi previzibila împăcare.

Acest eveniment l-a ajutat pe Gigi să-şi descopere şi latura artistică: "M-a impresionat când a început să recite, e poet. Mie îmi place arta, iubesc poezia", a spus fostul oier. Îndrăgostitul de poezie e acelaşi personaj care mărturisea sincer că "Am citit «Manualul Războinicului Luminii» cu două markere. Cu galben am subliniat pasajele care mi-au plăcut şi unde m-am identificat cu eroul cărţii, iar cu verde pe cele care nu mi-au plăcut şi nu le-am citit".

"Eu mai zic din când în când câte un banc, câte o strofă"

Ultima ceartă "definitivă" dintre cei doi s-a produs în iunie, după ce Becali l-a acuzat pe Dragomir că şi-a "tras" un comision semnificativ din drepturile TV ale Ligii I. Gigi a încercat atunci şi un puci, dar n-a găsit susţinere la ceilalţi patroni de cluburi din Liga I. "Cât trăiesc eu, cu acest om nu mă mai împac", a promis atunci şeful LPF. "Mă aştept la orice de la acest om. Ori mă omoară, ori mă dă afară, aşa a zis, că nu are linişte până nu mă termină", a mai adăugat atunci Dragomir.

Mitică a trecut şi el la ameninţăr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 44 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 49 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 45 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°