Magistratul nu scapă de DNA doar pe motiv că soţul judecă la CEDO. CSM a găsit argumente împotriva contestaţiilor soţilor Bârsan chiar în Convenţia de la Viena, invocată iniţial de aceştia.
"Rugămintea pe care eu aş adresa-o tuturor din media este să nu mai lege numele meu de numele soţului meu deşi suntem de 34 de ani, soţ şi soţie", spunea judecătoarea Gabriela Bârsan la o zi după ce procurorii DNA o acuzaseră de trafic de influenţă. Bârsan, şefă a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, lansa acest apel în timpul unei conferinţe în care declara că ceea ce i se întâmplă este doar o „dorinţă de spectacol". Mass-media tocmai relataseră pe larg despre cadourile şi vacanţele în străinătate pe care judecătoarea le-ar fi primit în schimbul aranjării dosarelor unui om de afaceri, aflate pe rolul secţiei pe care o conduce. Dar chiar de numele soţului său s-a folosit magistratul când a contestat decizia judecătorilor care au încuviinţat percheziţia procurorilor DNA la domiciliul său.
În cererea depusă la CSM, Gabriela Bârsan a susţinut că este protejată de justiţia din România pentru că soţul său este judecător la CEDO, că percheziţia la domiciliul său a fost ilegală pentru că soţul ei ar avea imunitate şi în România, nu numai în Franţa - şi, prin urmare, şi ea ar fi imună-, şi că probele procurorilor rezultate în urma percheziţiei sunt lovite de nulitate absolută. Judecătorii CSM au respins însă contestaţia şi marţi au publicat şi motivarea acestei hotărâri.
CSM: nu are imunitate
Magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii au decis că ancheta DNA poate merge mai departe pentru că judecătoarea Gabriela Bârsan nu beneficiază de imunitate. „Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar (n.r. Franţa, în acest caz, CEDO având sediul la Strasbourg) nu îl poate scuti pe acest a