Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din "Gromovnic" cetire

Publicat in Jurnalul, joi 17 noiembrie 2011 ·

Începând cu secolul al XVI-lea, pe teritoriul actual al României au circulat, pe lângă scrierile eschatologice, nenumărate texte divinatorii şi de prevestire, majoritatea în manuscris. Dacă primele dintre acestea au fost tolerate de biserică, "Gromovnicul", "Rojdanicul", "Trepetnicul", "Fulgeralnicul", "Socotitorul de Vise" şi "Cetitorul de Zodii" au fost catalogate de către preoţi drept scrieri eretice, diavoleşti. Aceste cărţi proscrise, desluşitoare de zodii şi de semne, considerate deosebit de periculoase de biserică, au fost vehement interzise în şi anii comunismului. Chiar şi în aceste condiţii, ascunse în locuri tainice şi descifrate doar de către cei iniţiaţi, textele acestor cărţi nu s-au pierdut, ba dimpotrivă, au continuat să incite şi să dezlege.

Gromovnicul este o carte de înţelepciune populară astro-divinatorie, cu o mare circulaţie la noi începând cu secolul al XVIII-lea, care interpretează viitorul în funcţie de semnele zodiacale şi de momentul zilei în care se produce un tunet, un fulger sau un cutremur. În Ţările Române au circulat şapte versiuni ale "Gromovnicului", traduse din slavonă sau din greacă, cea mai răspândită fiind atribuită Împăratului bizantin Heraclius ("Gromovnic al lui Iraclie împărat, carele au fost numărătoriu de stele"), al cărei text a fost copiat în 1703 de Costea Dascălul din Scheii Braşovului.

Din "Gromovnicul din bătrani", scos la lumină de Editura Porţile Orientului în anul 1993, aflăm că Venera (Venus) ne stăpâneşte anul, aducând cu sine vremea marilor călătorii, a legării prieteniilor şi frăţiilor de cruce. Despre Venera, a cincea planetă după Saturn, Joe, Marte şi Soare, îndeaproape urmată de Mercur şi de Lună, se zice că ar fi norocoasă, bună la firea femeiască şi că ar aduce o toamnă "călduroasă şi seninoasă până la mijloc", iar în ultima parte, geroasă şi aspră. Iarna se pare că va fi "la în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 8 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 8 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 11 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 14 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Euro 2024: Lotul final al Angliei, fără Grealish şi Maguire

News.ro acum 7 ore
Selecţionerul Gareth Southgate a anunţat, joi, lotul de 26 de jucători al Angliei pentru Campionatul European. Potrivit Reuters, din lotul lărgit de 33 de jucători s-a renunţat la Jack Grealish, Harry Maguire, James Maddison, Jarrad Branthwaite, Jam

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 7 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 2 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 10 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°