Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci curse aeriene au întârzieri, iar una a fost anulată din cauza ceţii de pe Aeroportul din Cluj

Publicat in Romania Libera, joi 17 noiembrie 2011 ·

Şase curse aeriene interne şi externe sunt afectate, joi dimineaţă, de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, cinci dintre acestea având întârzieri, iar una fiind anulată.

Reprezentanţii Aeroportului au declarat, joi dimineaţă, corespondentului Mediafax că au fost afectate zboruri spre Bucureşti, Viena, Munchen şi Budapesta, aparţinând mai multor companii aeriene.

"Din cauza ceţii care s-a lăsat în noaptea de miercuri spre joi, sunt afectate joi dimineaţă mai multe curse aeriene de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Patru zboruri au întârzieri la plecarea de la Cluj-Napoca, şi anume cele spre Munchen, de la ora 6.05, a companiei Lufthansa, spre Bucureşti, a companiei Tarom, de la ora 6.10, spre Budapesta, a companiei Malev, de la 6.10, spre Veneţia, a companiei WizzAir, de la ora 6.45. De asemenea, cursa Tarom de la Bucureşti la Cluj, care trebuia să aterizeze la ora 8.40 are întârziere. A fost anulat zborul Tarom de la Cluj spre Viena de la ora 9.05", au precizat reprezentanţii aeroportului clujean.

Potrivit acestora, nu se ştie când condiţiile de vizibilitate vor face ca activitatea aeroportului să revină la normal.

Şase curse aeriene interne şi externe sunt afectate, joi dimineaţă, de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, cinci dintre acestea având întârzieri, iar una fiind anulată.

Reprezentanţii Aeroportului au declarat, joi dimineaţă, corespondentului Mediafax că au fost afectate zboruri spre Bucureşti, Viena, Munchen şi Budapesta, aparţinând mai multor companii aeriene.

"Din cauza ceţii care s-a lăsat în noaptea de miercuri spre joi, sunt afectate joi dimineaţă mai multe curse aeriene de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Patru zboruri au întârzieri la plecarea de la Cluj-Napoca, şi anume cele spre Munchen, de la ora 6.05, a companiei Lufthansa, spre Bucureşti, a companiei Tarom, de la ora 6

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum o ora
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 51 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°