* Cererea pentru titlurile spaniole - cea mai redusă din 2008
Spania şi Franţa au vândut ieri obligaţiuni guvernamentale, randamentele cerute pentru aceste titluri fiind foarte mari, ceea ce arată că investitorii au tot mai puţină încredere în pieţele financiare.
Spania a vândut, ieri, titluri de 3,56 miliarde euro cu maturitatea la zece ani, la un randament mediu de aproape 7% - cel mai ridicat de la crearea zonei euro. Ţinta maximă stabilită de guvern pentru emisiunea de ieri a fost de 4 miliarde euro.
Trezoreria de la Madrid a anunţat că a vândut obligaţiuni cu scadenţa în ianuarie 2022, la un randament mediu de 6,975%, comparativ cu 6,69% la licitaţia anterioară de pe piaţa secundară, respectiv 5,433% la emisiunea de luna trecută, când Spania a plasat obligaţiuni cu maturitatea în aprilie 2021. Randamentul maxim acceptat de guvernul spaniol a fost de 7,088%. În 1997, Spania a acceptat un randament de 7,26% pentru obligaţiuni pe zece ani.
După licitaţia de ieri, randamentul titlurilor spaniole cu maturitatea la zece ani a ajuns la 6,708%.
De menţionat că diferenţa dintre obligaţiunile spaniole şi cele germane - considerate de referinţă, a urcat la 495 de puncte de bază, de la 460 de puncte de bază în ziua precedentă.
Cererea pentru titlurile spaniole a fost, ieri, de 1,54 ori mai mare decât oferta, comparativ cu 1,76 ori la licitaţia din octombrie. Cererea este cea mai redusă din 2008, conform datelor Bloomberg.
Franţa a vândut obligaţiuni de circa 7 miliarde de euro, conform ţintei stabilite de stat. Guvernul de la Paris a plasat titlurile pe doi ani în sumă de 6,976 miliarde euro la un randament mediu de 1,85%, faţă de 1,31% la licitaţia din octombrie. Diferenţa dintre randamentul titlurilor franceze şi cele germane pe zece ani a fost de 204 puncte de bază, de la 190.
Creşterea randamentelor obligaţiunilor pe car