În loc să ne întrebăm la nesfîrşit cine e mai bun, Messi sau Cristiano Ronaldo, mult mai bine ar fi să ne bucurăm că putem fi contemporani cu ei.
Am survolat o zonă a calendarului în care fotbalul a fost rezervat echipelor naţionale. Un pic cam prea plană, între noi fie vorba, cei obişnuiţi să trăim în fiecare week-end turbulenţele din partidele diverselor campionate. Am avut în general oportunitatea să vedem aceiaşi fotbalişti, îmbrăcînd însă alte tricouri, ale primelor reprezentative din ţările lor. Şi am putut remarca, din nou, că o dezbatere care bîntuie, practic de cînd există fotbalul în forma sa industrializată, nu prea are cum să-şi găsească răspuns.
Să luăm exemplul cel mai la îndemînă. Cine e mai bun, Messi sau Cristiano Ronaldo? Ca să privim doar cele mai importante figuri ale zilei. E o întrebare la modă, un demers sută la sută de marketing şi publicitate, menit să creeze competiţie între două branduri foarte puternice, antagonice pe alocuri, competiţie ce generează profit părţilor implicate. Inclusiv, sau mai ales, celor doi în cauză. În caz că-şi imaginează cineva că Messi şi Cristiano ar încinge o cafteală dacă, presupunere absurdă, s-ar întîlni pe înserat pe o stradă pustie, acel cineva are clar probleme psihice şi ar trebui să afle, dacă n-a aflat, că medicina a făcut miracole.
Dezbaterea în sine e falsă. Motivul e atît de simplu încît nu-l vedem. Fotbalul e un sport de interactivitate colectivă, unde nu există lupta unui individ contra altui individ decît la o scară redusă. Nici măcar statisticile abundente nu oferă o bază de plecare, căci ele aduc doar nişte date, importante în context, dar nu determinante.
Contextul e fundamental în fotbal. Comparaţia între Messi şi Cristiano nu se poate face departe de preferinţele individuale ale fiecăruia dintre noi, dar mai ales departe de ceea ce reprezintă ei în grupurile din care fa