Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renta viageră a sportivilor, un drept câştigat pe care îl pot anula politicienii?

Publicat in Antena 3, joi 17 noiembrie 2011 ·

ANST pregăteşte un proiect prin care Legea Sportului să fie modificată, iar una dintre schimbări prevede ca sportivii să primească renta viageră după 30 de ani, în prezent neexistând o limită de vârstă.

În forma sa actuală, Legea Sportului prevede că sportivii care au cucerit medalii la Campionatele Mondiale, Europene sau la Jocurile Olimpice au dreptul de a solicita rentă viageră, pentru acest lucru fiind obligaţi să se retragă din activitate.

Chiar dacă noua lege ar intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, efectul asupra celor care vor participa la Olimpiada de la Londra este acelaşi, ei trebuind să-şi depună dosarul de pensionare până la sfârşitul acestui an, dacă doresc să beneficieze de rentă înainte de a împlini 30 de ani.

Crin Antonescu, ministru al Tineretului în perioada în care a fost introdusă legea pentru renta viageră, a declarat la "Sinteza zilei" că este de părere că dezbaterea privind introducerea pragului de vârstă este contradictorie cu spiritul legii.

Liberalul explică faptul că legea presupune ca, din momentul în care un sportiv a reprezentat România câştigând o medalie la o competiţie internaţională, acesta ar trebui recompensat cu această rentă.

Fosta campioană olimpică, Maria Olaru, nevoită să se retragă la vârsta de 18 ani din cauza problemelor de sănătate, a declarat că mulţi sportivi se bazează pe această sursă de venit şi îşi organizează viaţa în funcţie de renta viageră.

Gimnasta consideră că este nedrept ca un drept câştigat prin performanţă să fie dezbătut astfel, modificat sau chiar anulat în funcţie de Guvernul care este la putere.

ANST pregăteşte un proiect prin care Legea Sportului să fie modificată, iar una dintre schimbări prevede ca sportivii să primească renta viageră după 30 de ani, în prezent neexistând o limită de vârstă.

În forma s

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 2 ore
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 59 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

RĂZBOI în Ucraina, ziua 829: Volodimir Zelenski salută „un pas înainte” după acordul SUA pentru atacuri în Rusia

Gandul acum 40 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri „un pas înainte” după unda verde, sub anumite condiţii, dată de Statele Unite pentru utilizarea armelor sale împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, relatează AFP. „Este un pas înainte

Cristiano Ronaldo, în lacrimi după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Cristiano Ronaldo a fost de neconsolat după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui Arabiei Saudite, la lovituri de departajare, în faţa formaţiei Al-Hilal. Portughezul a stat mulă vreme, plângând, întins pe teren, în ciuda faptului că a fost con

Război în Ucraina, ziua 828. Infrastructura energetică din cinci regiuni, afectată de un atac aerian masiv al Rusiei

Press Alert acum o ora
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 59 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°