La iniţiativa Asociaţiei Firmelor Bihorene, la Hotel Continental s-au întrunit, joi, reprezentanţii celor mai importante structuri patronale din judeţ cu politicienii bihoreni, pentru a discuta perspectivele de dezvoltare a Aeroportului.
Din partea mediului de afaceri, la reuniunea moderată de directorul ASB, Dan Octavian, au participat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Ioan Micula, preşedintele Patronatului din Industrie, Comerţ şi Servicii, Valentin Ionescu, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor UGIR 93, Ioan Popa Baciu, preşedintele Confindustria Bihor, italianul Antonio Sargenti, plus cel puţin alţi 30 de proprietari de firme importante din Bihor, între care, de pildă, cei ai Autobara, Cesal, etc.
De partea cealaltă, a politicienilor, au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, şi vicepreşedintele Alexandru Kiss, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, deputaţii Lucia Varga (PNL), Ioan Roman (PSD) şi Adrian Merka (Uniunea Slovacilor şi Cehilor din România), consilierii judeţeni Alexandru Retegan, Mihai Bar şi Emilian Pavel (PSD), Florin Birta (PNL) şi Gavrucza Tiberiu (UDMR).
25 milioane euro de la UE
Situaţia actuală a Aeroportului orădean a fost prezentată de comandantul Gheorghe Pasc şi de preşedintele CJ, Radu Ţîrle. Cei doi au arătat că prin fonduri exclusiv locale a fost expertizată pista, s-au făcut studii de fezabilitate şi proiecte tehnice pentru modernizare, iar terminalul de pasageri a fost aproape complet reabilitat cu 1,5 milioane euro, lucrarea urmând să fie finalizată în preajma Crăciunului.
De asemenea, Ţîrle a arătat că CJ a depus un proiect pentru modernizarea completă a pistelor, căii de rulare, platformei de îmbarcare-debarcare şi sistemului de balizaj, însă proiectul a stat doi ani la Ministerul Transporturilor, deşi România nu a cheltuit încă niciun euro din fondurile europene dis