Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Centurile negre“ din Ploiești, la un pas să rateze Mondialele FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, joi 17 noiembrie 2011 ·

Pentru că nu au 4.500 de euro, bani care să le permită deplasarea la Mondialele de Karate Tradițional din Serbia, 7 sportivi talentați din Ploiești sunt condamnați să rateze câteva medalii strălucitoare.

În fiecare seară, sala de sport a Grupului Școlar „Sfântul Apostol Andrei" din Ploiești răsună de strigătele și sunetele produse în antrenamentele dure ale celor șapte sportivi calificați la Mondialele de la Belgrad, care se vor desfășura în luna noiembrie. Cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, aceștia au trecut, în tot cursului acestui an, prin mai multe etape de calificare, însemnând campionate naționale și europene, de unde s-au întors cu zeci de medalii de aur, argint și bronz.

„Oferta de karate tradițional din oraș este destul de redusă, așa că, la antrenamente participă, deopotrivă, ploieșteni pasionați de acest sport și performeri. Unii dintre ei s-au transformat, în timp, din amatori în campioni, cu multe medalii câștigate, și este trist că nu pot face dovada talentului și la Mondiale", spune Sorin Niță, antrenorul karatiștilor și administratorul clubului Shiro Washi, locul unde se pregătesc tinerii sportivi.

Un exemplu în acest sens este sportivul de numai 7 ani, Sebastian Teodorescu. Este doar în clasa întâi, la școala „Elena Doamna", pare un înger cu ochi albaștri, însă are câteva medalii la activ la campionatele naționale de karate. Se antrenează de numai doi ani, cu o încăpățânare demnă de un campion. „M-am apucat de puțin timp de karate, însă am recuperat prin antrenamente zilnice. Nu am emoții la concursuri, poate uneori, la pregătire, pentru că vreau să-mi iasă totul foarte bine", spune Sebi, cu apăsare. Perseverența lui a fost remarcată și de antrenor, care îl încurajează să lucreze cât mai mult și este convins că nu se va întoarce cu mâna goală într-o eventuală participare la Mondiale.

Click pe imagini pentru o fotogale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 41 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°