Partidele de opoziţie au relansat o temă de interes public, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, scopul fiind evident, abaterea atenţiei de la scandalul legat de excluderea lui Mircea Geoană din Partidul Social Democrat. Mişcarea nu reprezintă o premieră, până acum fiind folosită cu succes de partidul aflat la guvernare. Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat că, deşi USL nu are voturile necesare în Parlament pentru a-l suspenda din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu, s-ar putea să aibă o supriză plăcută: "Din punctul meu de vedere, Traian Băsescu ar trebui suspendat. Însă, spre deosebire de data trecută, când Parlamentul l-a votat dar populaţia nu a votat, acum populaţia îşi doreşte cu ardoare să scape de Băsescu, însă nu avem voturile în Parlament. Dar, poate la ce se întâmplă acum în PDL, s-ar putea să avem parte de o supriză plăcută". Preşedinţii PSD, PNL şi PC au anunţat, într-o declaraţie de presă, că, în urma afirmaţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească pentru luni un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare. Replica PDL nu a întârziat. Premierul Emil Boc consideră că iniţiativa USL demonstrează că opoziţia este ruptă de realitate şi doreşte să utilizeze resursele bugetare limitate doar pentru măsuri populiste ieftine: "Iniţiativa social-liberală este absolut demagogică, iresponsabilă şi demonstrează că, după doi ani de criză, opoziţia nu a înţeles ce a făcut în 2008 şi în ce lume trăim în 2011".
Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au lansat o declaraţie de presă comună în care îşi manifestă deschis intenţia de a demara demersurile necesare pentru sus-pendarea pre-şedintelui: "Am luat act cu îngrijorare şi indignare de faptul că, prin noile sale declaraţii făcute la postul publ