România este în pericol să aibă o singură gimnastă la Jocurile Olimpice de la Londra. Majoritatea sportivelor din lotul antrenat de Octavian Belu şi Mariana Bitang iau în calcul posibilitatea de a se retrage, din cauza propunerii Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret ca renta viageră să fie acordată doar după împlinirea vârstei de 30 de ani.
ANST pregăteşte un proiect prin care Legea Sportului să fie modificată, iar una dintre schimbări prevede ca sportivii să primească renta viageră după 30 de ani, în prezent neexistând o limită de vârstă.
Modificarea nu-i va afecta în niciun fel pe campionii olimpici, mondiali şi europeni care beneficiază deja de renta viageră, ci doar pe sportivii aflaţi încă în activitate
„Gimnastele m-au sunat ca să-mi spună că pleacă de la lot peste două săptămâni pentru că nu vor să rateze renta viageră în cazul în care se va impune limita de vârstă. Iniţial, am crezut că e o farsă nereuşită, dar după ce m-am informat şi am aflat de intenţia Autorităţii Naţionale pentru Sport, mi-am dat seama că e ceva serios”, a declarat Mariana Bitang pentru Gazeta Sporturilor, adăugând: „Există toate şansele ca eu şi Belu să rămânem la Izvorani doar cu Larisa Iordache, pe care să o ducem la Olimpiada de la Londra”.
Cei doi antrenori ai lotului naţional se numără printre cei care au susţinut că Legea Spotrului trebuie schimbată şi că este nevoie de o impunere a unei limite de vârstă în cazul rentei viagere, pentru descurajarea sportivilor care se retrag prea repede din activitate, însă consideră că momentul ales de ANST pentru această modificare este prost ales.
„O astfel de modificare se gândeşte mereu la un început de ciclu olimpic, pentru ca sportivii să ştie la ce se aşteaptă. Nu-mi dau seama cine a putut să se gândească acum la aşa ceva! Să anunţi că umbli la rentă cu opt luni înainte de Oli