Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii de la Teatru cuceresc scena Ateneului

Publicat in Adevarul, joi 17 noiembrie 2011 ·

Vinerea aceasta studenţii în an terminal de la Facultatea de Teatru a Universtăţii de Arte urcă pentru prima dată pe scena Ateneului Tătăraşi.

Aceştia vor pune în scenă o dramatizare a cunoscutului roman „1984" al lui George Orwell. Traducerea piesei a fost realizată chiar de două studente de la Facultatea de Teatru, care joacă şi diferite roluri în spectacolul ce va fi prezentat în premieră vinerea aceasta, de la ora 19.00 la Ateneul Tătăraşi. „Este mai greu să joc rolul decât a fost să-l traduc. Au mai am în spate patru ani de experienţă în traduceri la Facultatea de Litere pe care am absolvit-o, lucru care m-a ajutat foarte mult", spune Anda Mocanu, tânăra care a tradus, alături de colega sa Alina Tuduri, piesa de teatru şi care joacă două roluri în cadrul spectacolului.

Două premii, acelaşi câştigător la Gala Tânărului Actor HOP. Vezi aici cine a reprezentat Iaşiul în concurs

„Eu joc rolul unui mesager şi rolul lui O'Brien care este jucat, pe rând, de mai multe actriţe şi actori. Este primul meu rol în afara scenei facultăţii. Am emoţii pentru că este o producţie care s-a ridicat într-un timp relativ scurt. Traducerea şi punerea în scenă au început pe 1 octombrie", spune Anda. O'Brien este reprezentantul clasic al torţionarului. „Este destul de greu să joc rolul unui bărbat", susţine aceasta.

Criminalii de la Penitenciarul Iaşi joacă teatru şi pictează după gratii

Sub coordonarea regizorului Adrian Buliga, tânăra, împreună cu colegii ei de clasă a reuşit să pună pe picioare o producţie care are potenţialul de a atrage ieşenii la teatru. „Domnul regizor a fost liantul care ne-a unit. A avut foarte multă răbdare cu noi. Tot lucrul s-a făcut într-o manieră relaxată, dovadă a profesionalismului său. Şi profesorii de la facultate au fost alături de noi. Ne-am format într-un cadru academic de un înalt profesionalism de care ne va fi foarte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°