Nu o dată, zone arheologice ale Constanţei s-au pierdut în neant, înecate, sau mai bine zis înghiţite la propriu, în fundaţiile vilelor diverşilor potentaţi ai zilei. Cel mai greu încercată de aşa-zisele planuri arhitecturale pentru zona veche a oraşului - în fapt, adevărate ciopârţiri ale zonei istorice -, Peninsula Constanţei n-are drumuri „circulabile", însă se sufocă de vile de prost gust, ziduri ale cetăţii vechi lăsate în paragină şi monumente arhitecturale îngrămădite de clădiri hi-tech.

Departe de mine gândul de a elabora vreun PUZ pentru Peninsulă. Însă imaginile groteşti sar în ochi (aproape la propriu) la o simplă plimbare în zonă. Sau la un simplu drum spre casă, în cazul meu. De altfel, ţin minte cum, în urmă cu ceva ani, priveam îngrozită pe geam cum în faţa blocului meu, în ceea ce se presupunea la început a fi un şantier arheologic, vestigiile erau scoase pe rând, cu mai mult sau mai puţină grijă, de zilieri prea puţin şcoliţi în „tainele" arheologiei. Iar groaza a sporit în zilele următoare când, cu o uşurinţă demnă de invidiat (dacă nu ar fi horror acţiunea în sine), aceiaşi zilieri străini de arheologie au pus bazele, la propriu, unui splendid edificiu. Splendid în sensul ironic. Pentru că mă îndoiesc foarte mult că planul arhitectural i-ar fi permis. Dincolo însă de acest aspect, nici la ora actuală clădirea nu este finalizată. Dar nu este asta o problemă. Pentru că, fix peste drum de clădirea în construcţie (care a rămas în construcţie de vreo patru ani, pe ceea ce, aşa cum am zis, părea a fi un şantier arheologic), pe alte vestigii aduse la suprafaţă în acelaşi mod brutal, s-a ridicat o frumoasă vilă. Frumoasă şi mare, că Domnul a dat. Mă rog, mai puţin importă care domn cu exactitate. Iar când, din nefericire pentru investitori, vestigiile nu sunt încă tocmai vestigii, iar monumentele arhitecturale se ţin încă bine pe picioare, situaţia p