Destul de repede, confruntat cu realitățile terenului, certitudinile mele au intrat într-un proces de lentă erodare. Poate părea curios, dar tocmai răstimpul petrecut înconducerea UTM a contribuit mai mult decît toți anii de pînă atunci, dăruiți atîtor altor activități responsabile, debarasării de sloganurile, tabuurile și rutinele îndoctrinării mele comuniste. Procesul s-a derulat treptat, prin acumulări succesive, cu intensificări și momente de șoc variabile, în pas cu experiențele vieții de organizație și cu rezolvarea problemelor cu care mă confruntam. Nu l-am conștientizat decît cu timpul. Îmi este acum cu neputință să-l evoc în desfășurarea lui cotidiană, măsurînd, pas cu pas, felul în care s-a produs evoluția modului meu de a înțelege ce se petrece de jur-împrejur și de a mă înțelege pe mine însumi. Îmi e însă foarte clar punctul de plecare și mi-e tot atît de limpede deznodămîntul, cu alte cuvinte, momentul originar, cînd s-a produs fractura, și momentul de clară conștientizare a angajamentului meu ideologic, cînd a survenit despărțirea de activitatea militantă, prin ieșirea forțată, dar binevenită, din UTM. [...]La un Congres al Comsomolului Momentul revelației l-a reprezentat un veritabil eveniment, nu o pățanie (după distincția introdusă de Camil Petrescu), un eveniment neașteptat și exploziv, care m-a aruncat dintr-odată în miezul fierbinte al unei grave dispute cu mine însumi. S-a întîmplat anume că am participat la un Congres al Comsomolului, ținut la Moscova, prin coincidență, la puțină vreme după cel de la București. Am avut atunci privilegiul de a-l însoți pe Florescu în capitala sovietică. Mai e oare nevoie să spun că am fost fericit de prilej? Eram pur și simplu fascinat de perspectiva de a cunoaște citadela mondială a comunismului, orașul-erou pe care nu-l putuseră cuceri armatele naziste în apogeul puterii lor, locul în care munciseră și cre