O campanie publicitară lansată în Statele Unite i-a revoltat pe cei care sunt părinţi şi nu numai. Mai multe poze cu bebeluşi aprobate spre publicare de Departamentul de Sănătate din Milwaukee i-au îngrozit pe americani.
Imaginile vor să atragă un semnal de alarmă că bebeluşii trebuie să doarmă în pătuţul lor, nu împreună cu părinţii, pentru că, fiind prea mici pot fi sufocaţi de aceştia involuntar în timpul somnului. Afişele ilustrează copii care dorm în pat, iar lângă ei, în loc de o jucărie au un cuţit mare de bucătărie.
Vezi aici FOTOGALERIA
Sloganul campaniei este la fel de oripilant: "Copilul care doarme cu tine în pat riscă la fel de mult!"
Mulţi părinţi s-au revoltat şi se împotrivesc acestei campanii. Ei se simt jigniţi, fiind înfăţişaţi ca nişte persoane complet lipsite de responsabilitate.
Medicii însă sunt de acord cu această idee, susţinând că adulţii se pot rostogoli în pat şi îşi pot strivi propriul copil fără să îşi dea seama, în timpul unui somn foarte profund.
De altfel, în perioada 2007-2008, 203 copii sub vârsta de un an au murit în Milwaukee, iar 10 dintre aceştia s-au sufocat din cauza această cauză.