"Azi am transmis un mesaj foarte clar şefilor de inspectorate judeţene, că data de 1 Decembrie va fi o zi în care vom face anumite avansări în grad, iar cei care vor fi propuşi de jos în sus să fie doar cei care s-au remarcat în cursul anului. Poliţiştii care au acţionat cu dăruire şi profesionalism, nu voi ezita să-i avansez chiar a doua zi, pentru că vrem să dăm un semnal clar celor care vor să muncească şi să fie profesionişti", a declarat ministrul Traian Igaş sâmbătă, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Oradea, după o reuniune la care au participat şefii inspectoratelor judeţene de Poliţie.
"De asemenea, le-am cerut ca evaluarea ofiţerilor şi subofiţerilor pe acest an să fie corectă, să reflecte activitatea fiecărui angajat. Cei care şi-au făcut datoria şi s-au remarcat să primească calificativul "foarte bine", dar cei care nu s-au remarcat în mod deosebit să primească calificativele pe care le merită", Igaş a adăugat că "în trecut, peste 95% din poliţişti aveau calificative "foarte bine" şi în judeţele unde lucrurile mergeau bine, şi în judeţele unde lucrurile mergeau prost", a mai spus Igaş.
La rându-i, şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a afirmat că este "important" ca aparatul poliţienesc să evalueze corect activitatea angajaţilor, fără a se ţine seama de criterii extraprofesionale, de ordin social sau de altă natură. "Este important să avem o apreciere obiectivă a activităţii poliţiştilor, pentru că nu vreau să mai existe niciun fel de aprecieri de genul că hai să-i dăm calificativul pentru că altfel nu poate fi avansat sau că altfel săracul o să aibă nu ştiu ce alte probleme...", a spus şeful Poliţiei.
"Azi am transmis un mesaj foarte clar şefilor de inspectorate judeţene, că data de 1 Decembrie va fi o zi în care vom face anumite avansări în grad, iar cei care vor fi propuşi de jos în sus să fie doar cei care s-au remarcat în cur