Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a sosit vineri seara la Deva cu un elicopter al MAPN pentru a participa la întâlnirea zonală de la Deva a liderilor UNPR din zona de Vest a ţării. Elicopterul a aterizat în interiorul UM nr. 1719 din Deva. Sâmbătă, el a părăsit Deva tot la bordul acelui elicopter, aparatul de zbor fiind la sol în tot acest timp, în curtea unităţii militare din oraş. Lideri ai UNPR din Caraş, Timiş, Arad şi Hunedoara au participat la Deva la reuniunea organizaţiilor din Regiunea Vest. Alături de Oprea, la Deva au mai fost prezenţi alţi lideri naţionali ai Uniunii, printre care s-au numărat Cristian Popescu Piedone, Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, dar şi Antonie Solomon, Gigi Neţoiu, precum şi aproape toţi parlamentarii UNPR. De asemenea, în sală s-au aflat şi Rudel Obreja, Maria Olaru, dar şi Mihai Leu, membru al PC, fratele său, Victor Leu. În mod surprinzător, doar trei reprezentanţi ai PDL s-au aflat alături de aliaţii lor de la guvernare.
Sâmbătă dimineaţa, sala mare a Casei de Cultură din Deva era plină de oameni aduşi cu autocarele din mai multe localităţi ale judeţului Hunedoara, dar şi din Timiş, Caraş şi Arad. Invitaţii au fost întâmpinaţi cu un spectacol folcloric, dar afară erau doar câţiva gură-cască. În sală, printre oamenii de ordine erau şi doi inculpaţi în dosarul "Aurului dacilor”, condamnaţi de către Tribunalul Hunedoara la ani grei de închisoare pentru că au găsit şi apoi au traficat pe piaţa neagră din străinătate 15 brăţări dacice din aur. Rând pe rând, aproape toţi parlamentarii UNPR au simţit nevoia să ajungă la microfon, deşi au fost avertizaţi de către Gabriel Oprea, care a făcut şi pe "şpicherul”, că întrunirea ar trebui să dureze vreo 20 de minute. Şi nu s-au mai oprit… Asistaţi de galeria lui Poli Timişoara, vorbitorii ne-au explicat că ei sunt salvarea României. Neculai Onţanu a rememorat vremurile în care Ga