Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedete, parfumaţe, celebre, sexy...

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Foto: Thinkstock Probabil unul dintre criteriile pe baza cărora ne alegem parfumul este şi acela al notorietăţii creatorului său. Cunosc destule femei cărora nu le-a plăcut în mod special o fragranţă, dar au ales să o cumpere datorită numelui scris pe etichetă. "By ..." a ajuns să fie scris sub denumirea fiecărui parfum, iar în funcţie de numele care înlocuieşte acele puncte-puncte, parfumul poate înregistra vânzări record. Şi culmea, celebritatea marilor crea­tori de parfumuri e cea care atrage cel mai mult, ci cea a vedetelor.

Când primul parfum al lui Justin Bieber, "Someday", s-a lansat, a doborât orice aşteptări în vânzări şi, la doar câteva luni de la lansare, se află în cursa pentru cel mai bine vândut parfum. A dat deja o lovitură de "box-office", cu un record de vânzări în prima săptămână de la lansare. Şi asta în ciuda faptului că are un miros destul de banal, floral, cu tente de fructe şi arome lemnoase.

"Parfumurile celebrităţile, ca şi celebrităţile în sine, pot fi uneori elegante şi atractive, iar alteori seci, simple porcării", spune Linda Pilkington, specialist în parfumerie. "Une­le nu sunt chiar atât de re­le", completează ea.

Într-adevăr, dacă ar fi să luăm parfumuri precum "Lovely", al Sarahei Jessica Parker, sau "Glow", al lui Jenifer Lopez, am constata cu sigu­ranţă o diferenţă. În cartea "Parfumes: the Guide", cunoscători din industria fragranţelor vorbesc despre "Lovely" ca fiind cel mai bun parfum al unei celebrităţi, demn de a fi comparat cu un Channel. Nici parfumurile lui Jenifer Lopez nu stau prea jos în clasament. Desigur, cel mai mult contează nivelul de implicare, în acest proiect, a fiecărei vedete. Artişti precum Beyonce sau Kylie Minogue petrec până la 100 de ore alături de specialişti, pentru a crea aroma perfectă. Iar asta nu înseamnă că doar miros amestecurile experţilor, ci şi că aleg aromele care îi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 24 minute
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie

Mediafax acum o ora
Am totală încredere în Justiţie, spune generalul Florian Coldea, care a ajuns la poliţie să semneze controlul judiciar. El a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti.

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum o ora
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum o ora
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 3 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum 59 minute
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Spania va livra Kievului rachete Patriot şi tancuri Leopard

Adevarul acum 38 minute
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Mediafax acum 2 ore
Vor fi efectuate intervenţii la Magistrala 2 Sud - conductă Dn 700mm, în cadrul Lotului 5, Obiectivul 5 din POIM, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a u

FBI investighează dispariţia unor comori antice de la British Museum

News.ro acum 2 ore
FBI investighează vânzarea către cumpărători americani a ceea ce se bănuieşte a fi sute de comori de la British Museum. Agenţia americană de aplicare a legii a ajutat, de asemenea, la returnarea a 268 de obiecte, despre care muzeul susţine că îi apa

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°