Cap de serie numărul 4 la Turneul Campionilor de la Londra, Roger Federer l-a învins, astăzi, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, al şaselea favorit al competiţiei: 6-2, 2-6, 6-4, după o oră şi 28 de minute. Elveţianul a declarat, totodată, că doreşte să redevină numărul 1 în lume.
Victorios la Basel şi Bercy, Federer a avut ceva emoţii în faţa lui Tsonga. Înainte de a debuta în competiţie care se desfăşoară în O2 Arena, elveţianul a declarat: "Cred că a fost un an bun pentru mine. Mi-a lipsit puţină şansă pentru a face un nou sezon incredibil. Nu am renunţat să fiu numărul unu mondial. A fost ca într-un triaj. Am staţionat acolo pentru o vreme".
În această seară se va disputa şi celălalt meci al grupei B, între spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul 2, şi americanul Mardy Fish, al optulea favorit al competiţiei.
În primul meci de dublu de la Turneul Campionilor, perechea Max Mirnâi / Daniel Nestor (Belarus / Canada), cap de serie 3, a învins, în primul meci din grupa B, cu scorul de 7-6/2, 4-6, 11-9, cuplul Rohan Bopanna / Aisam-Ul-Haq Qureshi (India / Pakistan), cap de serie numărul 5.