Ultimele două decenii ne-au prilejuit întâlnirea cu memoriale improvizate, cu nimic mai puţin impresionante decât cele făcute să dăinuiască, sculptate în marmură sau granit. Ne amintim de nenumăratele bilete colorate adresate lui Steve Jobs, unele cu desenul unui măr muşcat, care au împodobit vitrinele magazinelor Apple.
Dar cum am putea să uităm florile, mesajele şi jucăriile de pe gardurile palatului Kensington şi de la intrarea în tunelul de la podul Alma, destinate prinţesei Diana. La fel, cele care aminteau de Alexander McQueen, alt idol dispărut.
Cei care pleacă dintre noi sunt personajele principale ale unor ritualuri vechi de când lumea. Unii sunt îngropaţi, alţii arşi pe rug. În anumite culturi, cei morţi sunt abandonaţi păsărilor şi animalelor de pradă, agăţaţi în copaci sau ascunşi în peşteri. Marinarii îi trimit pe călătorii mai puţin norocoşi în valurile Oceanului. Mumiile sunt păstrate şi respectate, la fel şi scheletele.
S-au scris biblioteci întregi de studii antropologice privind relaţia dintre cei vii şi cei care nu mai sunt. Studiul semnat de Sarah Murray – "Ieşirea din scenă – de la magnific la macabre" – ne ofera câteva noutăţi. Pentru autoare, o călătorie în Insula Bali, mai exact în orăşelul Ubud, reprezintă ocazia întâlnirii cu unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri.
Printre nenumăratele temple se ridică un taur imens, înalt de mai bine de cinci metri, construit din hârtie cerată, lemn şi bambus. Împodobit cu fragmente de oglindă, clopoţei şi monede. Colorat în roşu, negru şi auriu, taurul ascunde trupul neînsufleţit al prinţului Agung Suyasa. Drumul acestuia spre lumea de apoi începe printr-o teribilă conflagraţie, taurul arde, înconjurat de demoni, dragoni şi prinţese. Spectacol impresionant, ca în poveşti, dedicat unui muritor care şi-a jucat rolul.
De aici, autoarea
