Nicoleta a pus pe primul loc sănătatea bebeluşilor ei, astfel că în cele aproape opt luni de sarcină nu şi-a refuzat nici o plăcere culinară. Acest lucru a avut repercursiuni asupra trupului ei, căci s-a îngrăşat 35 de kilograme, însă bruneta nu pare deloc deranjată de acest aspect.
Doar un singur lucru o îngrijorează şi anume apariţia câtorva vergeturi pe sâni: "Sânii sunt încă mari, frumoşi. Mi-au apărut câteva vergeturi, dar le elimin prin tratament. Deocamdată am început un tratament cu laser la o clinică de specialitate, care să ajute la fermitatea sânilor. Sper să nu fie nevoie de nici o operaţie de augmentare a bustului", a declarat Nicoleta, într-un interviu exclusiv acordat revistei Ciao! Până acum, vedeta a reuşit să dea jos 17 kilograme, însă îşi doreşte să mai slăbească tot atâtea, motiv pentru care a început un regim alimentar bazat pe ciorbe, carne la grătar, fructe şi legume, dar şi ceaiuri pentru stimularea lactaţiei.
În numărul existent pe piaţă al revistei Ciao! vedeţi poze exclusive cu Nicoleta şi tripleţii ei şi puteţi citi un interviu amplu despre cum s-a schimbat viaţa ei după cea de-a doua naştere.
Nicoleta a pus pe primul loc sănătatea bebeluşilor ei, astfel că în cele aproape opt luni de sarcină nu şi-a refuzat nici o plăcere culinară. Acest lucru a avut repercursiuni asupra trupului ei, căci s-a îngrăşat 35 de kilograme, însă bruneta nu pare deloc deranjată de acest aspect.
Doar un singur lucru o îngrijorează şi anume apariţia câtorva vergeturi pe sâni: "Sânii sunt încă mari, frumoşi. Mi-au apărut câteva vergeturi, dar le elimin prin tratament. Deocamdată am început un tratament cu laser la o clinică de specialitate, care să ajute la fermitatea sânilor. Sper să nu fie nevoie de nici o operaţie de augmentare a bustului", a declarat Nicoleta, într-un interviu exclusiv acordat revistei Ciao! Până acum, vedeta a