Fostul mare fotbalist argentinian, Diego Maradona, care pregăteşte în prezent formaţia Al Wasl, a avut un schimb dur de replici cu românul Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei Al Ain, la finalul unui joc din Cupa Emiratelor Arabe Unite.
La conferinţa de presă care a avut loc la finalul partidei dintre cele două grupări, câştigată cu 1-0 de Al Ain, sâmbătă, Maradona l-a acuzat pe Olăroiu că a avut un comportament nedemn de un antrenor. ‘Am fost dezamăgit să văd cum, după ce Al Ain a marcat, întreaga loc bancă de rezerve, inclusiv antrenorul, au sărbătorit înscrierea golului într-o manieră nepotrivită, făcând gesturi nepotrivite către banca echipei noastre’, a declarat Maradona, adăugând: ‘Antrenorul lui Al Ain a fost chiar grosolan şi lipsit de respect. Cred că ar trebui să înveţe bunele maniere’.
Cuvintele lui Maradona l-au înfuriat pe Olăroiu, care a replicat: ‘Ştiţi că Maradona nu are mereu mintea limpede, din cauza vieţii sale (…) Eu nu consum droguri, viaţa mea este curată. Nu am făcut nimic şi nu am fost lipsit de respect faţă de nimeni’, transmite Agerpres.
Al Ain s-a impus în faţa lui Al Wasl prin golul marcat în minutul 30 de Yasser Al Qahtani, din pasa românului Mirel Rădoi.Imediat după acest joc, antrenorul argentinian a plecat de urgenţă către Argentina pentru a fi alături de mama sa, Dalma Maradona (81 ani), care a decedat între timp din cauza problemelor cardiace de care suferea.
Fostul mare fotbalist argentinian, Diego Maradona, care pregăteşte în prezent formaţia Al Wasl, a avut un schimb dur de replici cu românul Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei Al Ain, la finalul unui joc din Cupa Emiratelor Arabe Unite.
La conferinţa de presă care a avut loc la finalul partidei dintre cele două grupări, câştigată cu 1-0 de Al Ain, sâmbătă, Maradona l-a acuzat pe Olăroiu că a avut un comportament nedemn de un antrenor. ‘Am fost dezamăgit