Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom putea trăi 500 de ani datorită unei pastile miraculoase. AFLĂ când va fi disponibilă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 noiembrie 2011 ·

Un studiu surprinzător a descoperit secretul prin care oamenii ar putea să îşi prelungească viaţa cu câteva sute de ani.

În cadrul unei cercetări ce a avut loc la centrul medical Hillblom din San Francisco, biochimista Cynthia Kenyon împreună cu echipa pe care o conduce au reuşit să prelungească viaţa unui anumit tip de vierme cu până la de şase ori mai mult decât ar fi trăit acesta în mod normal.

Ciclul de viaţă normal al tipului de viermişori pe care s-a realizat experimentul este în jur de 10 zile pentru a ajunge la maturitate, după care mai poate supravieţui cam două zile.

"Am realizat ceva ce nimeni nu şi-ar fi putut imagina vreodată"

Echipa de cercetători a reuşit să încetinească procesul de îmbătrânire al viermilor, iar aceştia au supravieţuit până la 84 de zile. Dacă aceeaşi operaţiune ar fi posibilă în cazul oamenilor, viaţa ar putea fi prelungită până la 500 de ani.

“Am realizat ceva ce nimeni nu şi-ar fi putut imagina vreodată. Aceşti viermi ar fi trebuit să fie morţi cu mult timp în urmă, în schimb ei trăiesc, se mişcă, sunt tineri", a declarat Cynthia Kenyon pentru ABC News.

Secretul unei vieţi lungi - gena daf-2

Prelungirea vieţii viermilor în cadrul experimentului a fost posibilă prin modificarea unei gene din ADN-ul lor, genă cunoscută sub numele de “daf-2". Aceeaşi genă este prezentă şi în materialul genetic uman, mai mult de atât, s-a observat că oamenii care ating vârsta de 100 de ani au o mutaţie a acestei gene.

Diferitele mutaţii ale acestei gene sunt explicaţia faptului că speciile de animale trăiesc un număr diferit de ani.

Medicamentul minune ar putea fi pe piaţa peste 15 ani

Rezultatul acestor cercetări şi continuarea lor ar putea duce la dezvoltarea unui medicament care să poată prelungi viaţa oamenilor, susţin cercetătorii. Ei mai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 35 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 15 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°