Marco Van Basten a declarat că finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, pe care AC Milan a câştigat-o cu 4-0 în faţa Stelei, reprezintă cea mai frumoasă amintire din cariera sa de fotbalist.
„Încă mă emoţionez când îmi aduc aminte de acel moment. Am jucat pe Camp Nou cu AC Milan de mai multe ori, dar cea mai frumoasă amintire este finala cu Steaua. Acest meci este de neuitat pentru mine, cu arena plină de fani ai Milanului, cu goluri, cu obţinerea unui trofeu aşteptat de 20 de ani. A fost o noapte de neuitat. Pentru noi toţi a fost o finală excepţională”, a afirmat Van Basten, într-un interviu pentru El Mundo Deportivo, citat de Mediafax.
Fostul atacant olandez a marcat de două ori în meciul respectiv, celelalte reuşite ale rossonerilor fiind reuşite de conaţionalul său Ruud Gullit.
Întrebat în ce echipă i-ar plăcea să evolueze dacă ar mai fi fotbalist activ, batavul de 47 de ani a spus că se vede jucând pentru FC Barcelona.
„Dacă mă uit la un meci al Barcelonei sâmbătă, restul săptămânii nu mai văd alte partide pentru că mă plictisesc. Mi se pare că ar fi alt sport, iar mie îmi place fotbalul. Este o plăcere să vezi această echipă. Fotbalul catalanilor este cel visat de Johan Cruyff în urmă cu 20 de ani şi apoi de noi, fotbaliştii săi. Este predominarea tehnicii, a fotbalului în esenţă, asupra fizicului, asupra tacticii. Ei pun în practică jocul copiilor de pe străzi şi din parcuri. În finala de pe Wembley, spectacolul oferit de Barca a fost senzaţional, iar adversară era Manchester United”, a spus Van Basten.
Marco Van Basten şi-a început cariera la Ajax Amsterdam, acolo unde a evoluat şase sezoane, înainte de a fi transferat de AC Milan în 1987. Alături de echipa italiană, atacantul olandez a cucerit 2 Cupe ale Campionilor, 2 Supercupe ale Europei, 2 Cupe Intercontinentale, 3 titluri în Serie A şi 3 Supercu