Mesajul a fost trimis. Multumesc!

7.832 de poziţii deschise şi scăderi de peste 4% pentru derivatul SIF Oltenia

Publicat in Bursa, marți 22 noiembrie 2011 ·

În prima jumătate a şedinţei de luni, contractele futures erau cotate în scădere la Bursa din Sibiu.

SIF Oltenia a deschis şedinţa de tranzacţionare pe verde, deşi majoritatea produselor listate la Sibiu scădeau. După amânarea votului din Parlament privind majorarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5%, aceasta a înregistrat deprecieri importante iar la ora 16.00, DESIF5 scădea cu 4,87%, până la 1,1770 lei, pe scadenţa decembrie 2011 iar pe martie 2011 pierdea 4,68%, la 1,2049 lei. Pe prima scadenţă listată am văzut peste 7.800 de poziţii deschise şi 803 contracte încheiate.

Scăderi mari s-au putut observa şi în cazul derivatului SIF Muntenia. Pe scadenţa decembrie 2011, scădea cu 7,75%, la cotaţia de 0,5950 lei.

În cazul produselor externe, am văzut scăderi de la debutul şedinţei de tranzacţionare cauzate de îngrijorările investitorilor privind extinderea crizei datoriilor suverane, care au dus la un val de scăderi pe bursele europene, burse cu care Sibex se corelează.

În sectorul indicilor, DEDJIA (simbolul contractului futures cu activ suport index-ul Dow Jones) scădea cu 1,23%, la 11.625 (-145 de puncte) pentru decembrie. Pe scadenţa martie observăm o scădere de 181 de puncte, la cotaţia de 11.520 puncte.

Preţul unciei de aur tranzacţionat pe futures pentru decembrie scădea cu 1,22% la 1.702,1.

În sectorul valutar, perechea Eur/Usd dec11 se tranzacţiona în scădere cu 0,35%, la cotaţia de 1,3467 cu o valoare a contractului de 13.467 lei.

În primele şapte ore de tranzacţionare, numărul contractelor futures încheiate era de 2.134, cu o valoare de 11,1 milioane de lei. Datorită programului extins de tranzacţionare al Sibex (9.45-23.15), volumele cresc de multe ori după deschiderea pieţelor de peste ocean cu care bursa din Sibiu se corelează. Nu de puţine ori volumele s-au triplat după ora 16.30 datorită volatilit

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum o ora
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 2 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum o ora
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

"Diplomaţia panda" - China va oferi Australiei doi noi panda uriaşi. Wang Wang şi Fu Ni revin în China după 15 ani

News.ro acum 2 ore
China va oferi Australiei noi urşi panda uriaşi, simboluri ale prieteniei diplomatice a Beijingului, pentru a înlocui perechea de urşi al căror contract de împrumut urmează să expire, a anunţat, duminică, premierul chinez, citat de AFP. Din 2009, gr

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 12 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°