Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta şi Antonescu nu ştiu ce articol din Constituţie a încălcat Traian Băsescu

Publicat in Romania Libera, luni 21 noiembrie 2011 · ·

Copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au evitat, luni, să precizeze ce articole din Constituţie a încălcat preşedintele Traian Băsescu încât să justifice decizia USL de a începe procedura de suspendare a acestuia din funcţie, informează Mediafax.

Întrebaţi de ce anume se face vinovat, în opinia lor, Traian Băsescu, pentru a justifica decizia USL, cei doi copreşedinţi au afirmat că preşedintele şi-a subordonat toate instituţiile statului.

"Domnul Băsescu a reuşit din 2009 să îşi subjuge în totalitate Guvernul. Nu mai există Guvern, există Traian Băsescu care anunţă măsuri guvernamentale. A reuşit să ocolească sau să îşi subordoneze Parlamentul. Domnul Băsescu mai are o singură redută, care se cheamă Justiţia, motiv pentru care se duce la CSM să le spună judecătorilor cum ar trebui să judece, se duce la DNA şi anunţă cine va fi şef în continuare. Asta nu este treaba lui Băsescu, ci a magistraţilor. Lucrurile ni se par foarte grave, deci suntem obligaţi să reacţionăm", a declarat Ponta.

El a spus că articolele din Constituţie despre care USL apreciază că au fost încălcate de preşedinte vor figura în cererea care va fi adresată Parlamentului şi Curţii Constituţionale.

"Totul se face în scris, vorbele se uită. Nu vreţi să le vedeţi scrise?", a răspuns el întrebărilor jurnaliştilor.

Ponta a mai spus că avizul Curţii Constituţionale asupra cererii de suspendare este consultativ, judecătorii trebuind doar să verifice legalitatea cererii şi respectarea procedurii constituţionale.

Întrebat cum va reacţiona USL dacă procedura de suspendare va fi un eşec, Ponta a răspuns: "Oamenii vor să îl demită pe Băsescu, dar îl apără nişte parlamentari cumpăraţi şi şantajaţi".

Liderii USL au anunţat, luni, că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 4 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°