Locuitorii comunei constănţene Ghindăreşti sunt în stare de şoc, după ce unul de-al lor a fost descoperit decapitat. Din primele cercetări, a reieşit că Alexe Artiom, în vârstă de 40 de ani, cunoscut prin sat ca şi „Călugărul", a fost lovit iniţial cu un topor în zona capului, după care ar fi fost decapitat. Conform unor surse apropiate anchetatorilor, în telefonul „Călugărului" au fost descoperite mesaje cu conotaţii sexuale. Anchetatorii spun că au un cerc de suspecţi alcătuit din trei persoane.
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au informat că „la data de 19 noiembrie, în jurul orei 09.30, lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intrarea în localitatea Ghindăreşti, într-un şanţ de scurgere a apei, a fost găsit într-un sac cadavrul unei persoane de sex bărbătesc, decapitat".
Astfel, la nivelul IPJ Constanţa s-a constituit o echipă operativă complexă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, însoţiţi şi de medicul legist. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului pentru investigaţii şi au constatat că într-un sac de rafie, legat la ambele capete cu sârmă, se afla cadavrul unei persoane de sex bărbătesc, decapitat, capul aflându-se la picioare, prezentând multiple lovituri. „Din verificările şi investigaţiile efectuate, s-a stabilit că victima este un localnic, în vârstă de 40 de ani. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. Având în vedere că este vorba de o moarte suspectă, violentă, în cauză conturându-se elementele infracţiunii de omor deosebit de grav, cercetările au fost preluate de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa", mai arată oficialii Poliţiei Judeţului Constanţa