Deși ar mai fi vreme până la alegeri, mesajele de tip preelectoral zburdă deja în întreaga presă românească: strigăte de luptă, oftaturi, chiote triumfaliste, fluierături ș.a. Recuzita prăfuită a fost scoasă de la naftalină, fiindcă până una-alta, după zarva care se aude, politicienii noștri nu au de gând să se bată cavalerește ci tot în registru caragialesc, cu discursuri sforăitoare, cu vitrioluʼ, cu scrisorica pierdută. Acum mai mult ca oricând ar avea nevoie oamenii de mass-media, să afle, să primească informație suficientă, neconfuză, selectă, pentru a se proteja de manipulare. Giovanni Sartori, într-o carte controversată la vremea ei, Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea, reproșa ”videopoliticii” că supune electoratul acaparat de televiziune la ”malnutriție informativă”, debilizându-l și deposedându-l de puterea simbolică pe care i-o dau alegerile. Dacă peste 80% dintre români se uită zilnic la televizor, cu precădere la actualități, așa cum arăta în octombrie un studiu IRES efectuat pe un eşantion de 1243 de persoane de peste 18 ani, atunci se poate miza pe un ”videoelectorat”. Amețit de zgomote, cetățeanul tot mai turmentat face astfel alegeri proaste și îmbrățișează cauze false.
O presă profesionistă, diversă, fără mercenari și vaccinată împotriva manipulării ar putea servi ca antidot. Însă… De câteva zile se toacă pe toate canalele subiectul ”supendarea președintelui” servită de liderii USL. Presa a înghițit pe nemestecate tema. TVR Info a schimbat subiectul dezbaterii în emisiunea moderată de Alina Stancu, Turcescu l-a pus imediat ”sub semnul întrebării”, B1 TV s-a repezit și el, iar Realitatea TV-Elan/Vântu și Antenele au pompat cu entuziasm semnalul că dictatorul va fi spânzurat. Nici presa scrisă n-a scăpat de epidemie, ceva mai nuanțat și cu intensități diferite de la România liberă, Adevărul și Evenimentul zilei, spre
