Tabuurile alimentare sunt diferite de la ţară la ţară. În timp ce în Europa şi în Occident, în general, consumul insectelor în scop alimentar este considerat un obicei dezgustător, în alte zone din lume, precum anumite regiuni asiatice şi africane, insectele sunt doar o altă sursă de hrană, relatează www.ditadifulmine.com.
Deşi pe Bătrânul Continent obiceiul de a mânca insecte este considerat de-a dreptul dezgustător, pentru mulţi africani şi asiatici situaţia este complet diferită, aceștia considerând insectele ca fiind o sursă de hrană ca oricare alta. De altfel, cele mai multe dintre insecte nu sunt deloc periculoase pentru sănătate. Ba chiar dimpotrivă. Multe dintre ele sunt o sursă de proteine, sunt gustoase şi au arome care pentru mulţi dintre noi seamănă cu cele ale unor „mâncăruri normale“. De altfel, potrivit cifrelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură, în prezent sunt consumate pe glob cel puţin 527 de specii de insecte. De asemenea, insectele sunt consumate în 29 de ţări asiatice şi în 23 de ţări americane. În Thailanda, aproximativ 200 de specii de insecte sunt considerate comestibile. În Mexic, numărul speciilor consumate se ridică la 500. De altfel, acest obicei este tot mai încurajat, având în vedere că producţia de insecte nu este costisitoare, protejează mediul, deoarece nu produce gaze cu efect de seră, şi poate asigura o hrană sănătoasă pentru un număr mare de persoane. Tocmai din acest motiv, şi SUA, şi Canada încep treptat să îşi concentreze atenţia asupra acestui tip de alimentaţie, așa că nu trebuie să vă miraţi dacă găsiţi în meniurile restaurantelor şi specialităţi precum furnici cu miere, lăcuste prăjite sau larve trase în ciocolată. La fel de adevărat este însă că, pentru cei mai mulţi dintre occidentali, entomofagia (consumul de insecte) continuă să rămână un obicei barbar.
Un obicei milen