Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionatul European de baschet juniori din 2012 se va desfăşura în Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Campionatul European de baschet junior se va organiza la Bucureşti în 2012, atât la feminin cât şi la masculin.

Astfel, în Capitală se va desfăşura turneul final masculin U16, Divizia B, şi turneul final feminin U18, Divizia A.

Carmen Tocală, preşedintele FRB Baschet, a declarat că România „s-a bătut la sânge cu Macedonia pentru organizarea turneului de baschet masculin U16“.

“Pentru prima dată, vom oferi şi pachete turistice celor care vor dori să vină la noi în ţară. Imaginea României este dată de medalii, cu siguranţă, dar şi prin organizarea unor mari competiţii şi promovarea turistică. Aşa că vom avea pachete turistice care vor include vizitarea Palatului Parlamentului şi a Castelului Bran“, a precizat Carmen Tocală.

De asemenea, preşedintele FRB Baschet a mărturisit că organizarea U16 masculin va costa aproximativ 250.000 de euro. iar cel feminin încă nu se ştie, dar sigur va fi mai costisitor.

CE feminin under 18 va avea loc în intervalul 26 iulie-2 august 2012, iar cel masculin under 16, de la Bucureşti, între 19-29 iulie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 32 minute
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 52 minute
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum 2 ore
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°