Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studentul Cătălin Moroşanu, premiat de universitatea la care învaţă. Vezi aici ce facultate face sportivul!

Publicat in Adevarul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Proaspăt câştigător al galei de Local Kombat care a avut loc la Frankfurt, Moroşanu a primit ieri din partea rectorului Universităţii „Petre Andrei" o diplomă pentru performanţă sportivă.

Cătălin Moroşanu este student în anul IV al Facultăţii de Drept din cadrul universităţii ieşene. El a fost premiat în urma victoriei pe care a obţinut-o sâmbătă împotriva germanului Patrick Liedert la o gală de Local Kombat.

„E o onoare pentru mine să fiu student la această universitate și mă bucur că aduc mândrie ieșenilor și în special studenților de la UPA. Această diplomă e ca o victorie pentru mine și o voi pune alături de cupele pe care le-am câștigat", a spus Moroşanu.

Rectorul Universităţii „Petre Andrei", Doru Tompea, a precizat că ar fi bine ca toate universităţile să încurajeze performanţa sportivă în rândul studenţilor.

„Am făcut acest gest pentru a-i mulțumi lui Cătălin, studentul nostru din anul IV de la Facultatea de Drept, pentru ce face ca ambasador internațional al sportului. Eu sunt un mare admirator al universităților americane unde sportul e la mare cinste și consider că ar fi bine ca și universitățile noastre să încurajeze performanța de acest gen în rândul propriilor studenți ", a precizat Doru Tompea

Alături de Cătălin Moroșanu, Senatul universităţii a mai oferit o diplomă pentru "reprezentarea cu onoare a sportului ieșean", luptătorului Sebastian Ciobanu și o altă pentru "performanțe deosebite în formarea sportivilor", antrenorului Mihai Constantin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 30 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum o ora
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 2 ore
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 4 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Fundașul Mihai Bălașa este noul jucător al echipei FC Farul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Fundașul Mihai Bălașa este noul jucător al echipei FC Farul Constanța, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani, informează reprezentanții FC Farul Constanța. Născut la 14 ianuarie 1995, la Târgoviște, Mihai Bălașa este un produs

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°