Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspendarea lui Băsescu, planul lui Voiculescu

Publicat in Romania Libera, marți 22 noiembrie 2011 · ·

Declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui i-a luat prin surprindere şi pe unii liberali şi pesedişti. În primul rând, pentru că cifrele sunt împotriva USL. Apoi, pentru că, aşa cum s-au succedat evenimentele, există iar impresia că se pune carul înaintea boilor. Totuşi, există motive pentru care Ponta şi Antonescu nu mai au răbdare.

Paternitatea ideii de a fi suspendat iar Traian Băsescu nu aparţine nici lui Victor Ponta, nici lui Crin Antonescu. Ci preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. În iulie 2010, acesta depunea la Biroul Permanent al Senatului o propunere de suspendare a pre-şedintelui Băsescu. Printre motivele invocate? Că şeful statului şi-ar fi „asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive" şi că a promovat „măsuri anti-sociale şi ilegale", precum reducerea pensiilor.

Apoi, în septembrie 2010, Voiculescu venea şi cu un calendar foarte bine stabilit: pe 15 noiembrie 2010 urma să se voteze în Parlament suspendarea lui Traian Băsescu, pe 19 decembrie 2010 trebuia să fie organizat referendumul, iar pe 20 martie 2011, aveau să fie alegeri prezidenţiale anticipate. Când nici acest plan nu a reuşit, liderul PC a venit, în februarie 2011, cu o nouă variantă: suspendarea să se producă până pe 25 martie.

Toate acestea arată că declanşarea procedurii, anunţată ieri de Victor Ponta şi Crin Antonescu, are prea puţină legătură cu motivul invocat de aceştia: declaraţiile preşedintelui privind îngheţarea pensiilor în 2012.

Ideea că liderii USL s-au grăbit să anunţe declanşarea procedurii şi că de abia de acum încolo vor încerca să pună pe hârtie motivele ce ar fi trebuit să stea la baza deciziei lor este conturată şi din alte părţi. Prima se referă chiar la atitudinea lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, care au evitat ieri să precizeze de încălcarea căror articole din Constituţie s-ar făcea vinovat Traian

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 56 minute
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum o ora
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum 48 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 59 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 43 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

FOTO / VIDEO Cod roşu de furtună în judeţul Mehedinţi – Rupere de nori, străzi inundate, acoperişuri luate de vânt, geamuri ale maşinilor sparte de grindină

HotNews acum 13 minute
Mai mute localitţi din judeţul Mehedinţi au fost, joi, sub avertizări de vreme rea, fiind încă în vigoare două avertizări cod roşu care anunţă vijelii, grindină de mari dimensiuni şi rafale de vînt. Masini lovite de grindinaFoto: Facebook / Meteoplu

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°