Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hipsterii, cei care îşi fac o credinţă din tendinţă

Publicat in Adevarul, marți 22 noiembrie 2011 · ·

Unii le spun hipsteri, alţii ciudaţi, dar ei vor doar să fie altfel decât restul lumii şi mereu la modă. Scrie cuvântul hipster pe internet şi vei fi asaltat de mii de comentarii.

Mai mult decât înşişi hipsterii, admiratorii sau contestatarii lor pot face în doar câteva minute o caracterizare laborioasă a adepţilor acestei subculturi: poartă pălării şi eşarfe în timpul verii, blugi strâmţi şi tricouri decoltate, ascultă muzică indie sau electronică, au cu siguranţă o pereche de ochelari retro, iar într-o vreme era foarte populară mustaţa în stil Charlie Chaplin. Sunt ironici, aroganţi, anti-consumerism şi se mândresc cu asta.

A fi hipster este de fapt un stil de viaţă, care se traduce prin a fi în trend oricând, după cum spune şi criticul de modă Alin Gălăţescu. La noi în ţară, el vede trei tipuri de hipsteri: „hipsterul autentic, care trăieşte starea de modernitate, pseudohipsterul, cel care mimează această stare, şi snobii, care îşi imaginează că sunt cool dacă nu sunt ca restul lumii".

„Să fii hipster este cool, dar nimeni nu-ţi va spune că este hipster dacă este cu adevărat. Este paradoxul acestei culturi", spune Marius - „Maus"(21 de ani), un student din Capitală. El se înscrie perfect în acest profil, până şi la faptul că nu recunoaşte direct că ar fi hipster. În urmă cu un an a primit o bursă de studii la Paris. Tot atunci a făcut cunoştinţă cu un stil de viaţă pe care l-a adoptat imediat, de la hainele purtate la felul în care vorbeşte sau locurile pe care le frecventează. „Până să ajung la Paris, eram un puşti care asculta hip-hop, dar care se dădea rocker, c-aşa era moda". Click pe foto pentru a vedea o scurtă istorie a fenomenului hipster

Cum devii un trend-setter

După cum spune şi psihologul Bogdan Lucaciu, schimbările şi originalitatea funcţionează social. „Nu suntem originali doar pentru noi. Trebuie să arătăm şi să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 46 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 24 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°