Majoritatea liderilor de filială s-au poziţionat în spatele lui Victor Ponta în războiul împotriva lui Mircea Geoană. Ceea ce nu înseamnă că actualul şef al PSD şi deţine controlul asupra partidului. Frânghia subţire pe care merge Ponta este clătinată de Ion Iliescu, ai cărui oameni de încredere ies din umbră ca să ceară congres extraordinar.
Ideea convocării unui congres extraordinar a fost vehiculată, iniţial, chiar de Victor Ponta, ca ameninţare în cazul în care colegii nu-l susţin în continuare în războiul împotriva lui Mircea Geoană. Preşedintele Senatului a preluat din zbor ideea, dar a întors-o în favoarea sa, susţinând că un congres s-ar impune din cauza „crizei profunde a direcţiei strategice" în care se scufundă PSD de la instalarea la conducere a lui Victor Ponta. „Degringolada în decizii este evidentă prin nu mai puţin de cinci schimbări de strategie în 2010, prin utilizarea tacticilor confuze şi, pe cale de consecinţă, ineficiente, prin abordările incomplete şi incoerente, prin demersuri ilogice şi greu de justificat", a argumentat Geoană.
Şi, poate, Victor Ponta ar fi avut motive să râdă de afirmaţiile lui Geoană, aşa cum a spus ieri, dacă ideea de degringoladă în PSD şi necesitatea unui congres extraordinar nu ar fi susţinute şi de Ion Iliescu şi oamenii săi. Preşedintele de onoare al PSD s-a ferit să spună public că trebuie un congres, dar l-a scos la înaintare pe fostul său consilier, ex-senatorul PSD Şerban Nicolae. Printr-o scrisoare transmisă liderilor locali ai PSD, acesta a arătat că partidul „se află într-un moment critic" şi „se afundă încet, dar constant, în propria criză". „PSD este într-o stare de incoerenţă organizatorică, improvizează", a mai criticat Şerban Nicolae, fără a uita să înfiereze „seria de atacuri violente şi aberante la adresa domnului Ion Iliescu" lansate de Grupul de la Cluj.
La câteva ore distanţă, I