Deşi am foarte mulţi prieteni vânători, am înclinat mai mereu, ca decizie personală, spre linişte, mai exact spre lipsa împuşcăturilor în zona Deltei Dunării. Am la fel de mulţi prieteni sau cunoscuţi care militează împotriva vânătorii, ecologişti convinşi. Zilele acestea subiectul a stârnit din nou controverse, după ce membrii Comisiei pentru Administrație Publică, Echilibru Ecologic și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor şi-au dat acordul pentru redeschiderea vânătorii.
Desigur, ar mai fi pragul votului în plen, dar cum ecologiştii au descoperit că o grămadă de parlamentari sunt pasionaţi de împuşcat animăluţe pe coclauri, practic soarta păsărilor din Delta Dunării e cam adjudecată.
Dincolo de declaraţiile oficiale am experienţa nenumăratelor discuţii şi observaţii directe. Nu am cunoscut şi nici auzit de vreun locuitor al deltei care să tragă în neştiire după pelicani, lebede sau egrete, doar cu scopul de a vedea culoarea sângelui. Că mai duc acasă o raţă sălbatică şi împart o pulpa de mistreţ, e adevărat. Sunt condamnaţi de lege să traiască doar cu cele trei kilograme de peşte la care au dreptul legal.Nu sunt însă pelicani, să trăiască doar cu peşte, după cum spunea un pescar din Sfântu Gheorghe. E clar că rănile în natură şi în conştiinţa ecologiştilor şi nu numai, le-au făcut nişte aşazişi vânători, pentru că nici un vânător adevărat, cel puţin cei pe care îi cunosc, nu se trezesc de dimneaţă pentru a provoca un masacru, împuşcă cu bun simţ. Pentru relele făcute de unii plătesc însă toţi, şi apărătorii naturii au, după aceste exemple, tot dreptul să nu mai creadă în vânătorii de bun simţ. Cu toate acestea, exemplul invocate de un amic este relevant.Ce-ar fi, spunea el, dacă s-ar decide oprirea totală a circulaţiei auto deoarece câţiva şoferi beţi au omorât oameni în accidente?!
Analizând toate aspectele şi părerile, am ajuns la concl
