Potrivit autorităților, noua lege de eutanasiere a câinilor maidanezi ar rezolva în parte problemele. Numai în Focşani bântuie liberi pe străzi peste 7000 de câini fără stăpâni.Cei care gestionează adăpostul de câini de la Goleşti spun că nu fac faţă situaţiei, din cauză că maidanezii se înmulţesc exponenţial.
Câinii maidanezi continuă să fie o problemă nerezolvată în Focşani. Dacă anul trecut autorităţile apreciau la 5000 numărul maidanezilor din oraş, acum aceleaşi autorităţi spun că în Focşani există peste 7000 de câini comunitari care fac viaţa amară oamenilor.
„Gândiţi-vă că o căţea fată de două ori pe an chiar şi câte zece pui. E un fenomen care nu poate fi stăpânit aşa de uşor. Hingherii noştri au adunat tot anul 1400 de câini şi tot nu se vede mare lucru. Acum sunt 200 de câini la padoc, adică la capacitatea maximă", spune Constantin Liciu, şeful Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din Focşani.
Potrivit acestuia, câinii aduşi de hingheri stau la adăpost şapte zile, iar în cazul în care nu sunt revendicaţi mare parte din ei sunt eutanasiaţi. Iar cel mai grav este că mulţi dintre cei care ajung să revendice câinii le dau drumul înapoi pe străzi.
Nu este zi în care Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân să nu primească plângeri pentru ridicarea maidanezilor.
Cele mai "fierbinţi" zone sunt Centrul, dar şi cartierele Sud şi Bahne.
„Eu plec în fiecare dimineaţă la muncă la ora 6.30. Mi-e teamă să trec pe o alee care mi-ar scurta drumul pentru că este o haită de câini şi m-au alergat o dată, iar de atunci mi-e frică. Mi-e milă de animale, dar dacă eutanasierea este o soluţie, atunci să se facă", ne-a declarat Mădălina Raţiu, o focşăneancă care locuieşte în cartierul Sud.
Primarul, de acord în parte cu eutanasierea câinilor
„Trebuia făcut ceva la