Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Sigur, suspendarea unui preşedinte este şi o problemă de proceduri, de calcule, de argumente juridice. Dar eu aş dori să vorbim acum despre celălalt aspect. Despre dimensiunea politică a acestei iniţiative. Atunci când lansezi o astfel de procedură vrei să transmiţi un anumit mesaj. Vrei să pui lucrurile pe un anumit făgaş.
Mesajul acesta poate fi sintetizat foarte simplu. Suspendarea este expresia nevoii grave pe care societatea românească o resimte de a scăpa de "regimul Băsescu". Nu vorbim de un guvern, de un partid, de nişte miniştri. Vorbim despre un anume fel – tot mai puţin democratic – de funcţionare a statului. Suspendarea este o iniţiativă care se opune preşedintelui care negociază cu FMI în locul Guvernului. Preşedintelui care se închide în conclavuri de taină cu membrii Curţii Constituţionale. Preşedintelui care dă sugestii în legătură cu cine să fie şeful CSM, insultă judecătorii şi foloseşte justiţia în scopuri politice. Preşedintelui care spune explicit că va face guverne cum vrea, indiferent de rezultatul alegerilor. Şefului de stat care a încurajat şi încurajează nesocotirea instituţiilor, guvernarea fără Parlament şi coaliţiile bazate pe şantaj şi concesii împotriva interesului public. Preşedintelui care a anulat cu cinism statul social şi a aruncat în mizerie şi frig localităţi întregi.
În zona de calcul despre care vorbeam, suspendarea are o anume şansă să treacă. Dar, din perspectiva politică, ea e obligatorie, dincolo de rezultat. Pentru că sancţionează acest mod de a face politică – regimul băsescian, care a ratat şansa modernizării ţării, o dată cu intrarea în Uniunea Europeană, a distrus fundamentele statului de drept şi a dizolvat statul social. Iniţiativa USL generează o dezbatere necesară, separă apele, implică responsabilităţi, se adresează societăţii civile şi