UPDATE: Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost externat, joi după-amiază, de la Spitalul Elias din Bucureşti, unde s-a aflat, timp de două zile, pentru investigaţii medicale de rutină, după ce a suferit o tulburare digestivă.
UPDATE:Ion Iliescu a suferit o tulburare digestivă, însă, în momentul de faţă, se simte bine şi va fi externat joi după-amiază, au precizat reprezentanţii Spitalului Elias din Capitală.
"A fost supus unor investigaţii endoscopice, care fac parte din investigaţiile de rutină. Şi soţia sa a suferit o indigestie mai uşoară şi se pare că aceleaşi probleme au fost întâlnite la mai multe persoane. În rest, nu are probleme majore de sănătate şi nici cardiace", au mai spus medicii.
UPDATE: Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, care a fost internat miercuri la Spitalul Elias, se simte bine, a declarat joi Dana Safta, director medical al unităţii sanitare pentru Agerpres.
Aceasta a precizat că Ion Iliescu a venit la spital pentru investigaţii de rutină care erau programate mai de mult. Ion Iliescu va fi externat în după-amiaza de joi sau, cel mai târziu, în seara aceleiaşi zile, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după ce l-a vizitat pe fostul preşedinte la Spitalul Elias.
"Am fost acolo şi am vorbit cu el. Astăzi (joi - n.r.) va ieşi din spital", a spus edilul.
Preşedintele de onoare al PSD, fostul şef al statului Ion Iliescu, este internat la Spitalul Elias din Capitală, după ce i s-a făcut rău în cursul zilei de miercuri, au declarat pentru Mediafax surse medicale. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu, a confirmat că Ion Iliescu este internat pentru un control de rutină.
Sursele medicale citate au precizat că Ion Iliescu a fost internat miercuri după-amiază şi va fi pregătit pentru investigaţii endoscopice.
Ion Iliescu a participat, marţi, la şedinţa C