Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceartă pe partida de sex anal Cum a ajuns călugărul Anfinoghen victima lui Ivan (video+galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 noiembrie 2011 ·

Foarte interesant, Ivan s-a judecat cu un anume Dumitru Evlante, care pare a fi unul dintre puţinii supravieţuitori ai carnagiului rutier din data de 19 iulie 2007, care a avut loc în Ungaria, eveniment soldat cu moartea a opt români şi 19 răniţi

Colaborare perfectă între Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul fostului călugăr din Ghindăreşti găsit decapitat şi ambalat într-un sac. Asta a susţinut comisarul-şef Valentin Burlacu, inspectorul şef al IPJ Constanţa, în cadrul conferinţei de presă organizată la câteva ore după încarcerarea presupusului criminal. La acest eveniment au participat procurorii Zafer Sadâc şi Andrei Bodean din Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi comisarul-şef Gheorghe Lupşă, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa.

Călugărul Artion era cunoscut printre fraţii săi de la Mănăstirea din Slava Rusă cu numele său monahal - Anfinoghen, iar potrivit celor declarate de preotul Sava Avacu Pricop, preot de rit vechi la parohia Sfântul Gheorghe din Năvodari, în ceea ce priveşte numele monahal al lui Antion Alexe, respectiv „Anfinoghen", nu are o semnificaţie anume. „Este un nume vechi, de origine grecească şi i-a fost dat când a intrat în viaţa monahală. Noul nume a fost dat după prima literă a numelui care i-a fost dat acestuia la botez", ne-a mai spus preotul Sava Avacu Pricop. Anchetatorii arată că în noaptea de 22/23 noiembrie 2011 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de Simion Ivan, de 50 de ani, din comuna Ghindăreşti. Omul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, adică faptă comisă prin cruzimi, şi de profanare de morminte, în legătură cu uciderea şi decapitarea fostului călugăr Alexe Artion. Probatoriul administrat în cauză

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Tamayo Perry din "Piraţii din Caraibe" a murit la 49 de ani după ce a fost atacat de un rechin

News.ro acum 32 minute
Tamayo Perry, un surfer, salvamar şi actor care a avut roluri în "Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides" şi "Blue Crush", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în Hawaii, a relatat BBC. El avea 49 de ani. Potrivit Associated Pres

Meteo. Cum va fi vremea în următoare săptămâni. Prognoza pe regiuni

Mediafax acum 51 minute
Meteo Banat Media temperaturilor maxime va fi în scădere la mijlocul primei săptămâni, de la 33 de grade până la 29...30 de grade, apoi va creşte, astfel că la finalul lunii iunie, vor fi temperaturi maxime, în medie de 33...34 de grade. O nouă scăd

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum o ora
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum 53 minute
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Uniunea Europeană acuză App Store al Apple de faptul că încalcă regulile concurenţei

News.ro acum 43 minute
Comisia Europeană (CE) a deschis luni calea unor sancţiuni grele împotriva Apple, estimând preliminar că magazinul de aplicaţii App Store nu respectă regulile concurenţei Uniunii Europene (UE) şi a anunţat altă anchetă împotriva gigantului american,

Prinţesa Anne, internată cu "răni minore şi comoţie cerebrală"

News.ro acum 32 minute
Prinţesa Anne a fost internată în spital după ce a suferit răni minore şi comoţie cerebrală pe proprietatea sa din Gloucestershire, a declarat Palatul Buckingham. Prinţesa Anne, în vârstă de 73 de ani, este de aşteptat să se recupereze complet şi ra

Ministrul Familiei, reacție dură la sfaturile lui ÎPS Teodosie pentru o femeie abuzată: „E innaceptabil”

Adevarul acum 57 minute
Natalia Intotero, ministrul Familiei, a reacționat dur după publicarea noilor declarații contraversate ale lui ÎPS Teodosie, arhiepiscoul Tomisului.

Replica sarcastică dată de Jerry Seinfeld unor militanţi pro-Palestina, în timpul unui spectacol: ”Tocmai ați dat mai mulţi bani unui evreu”

Ziare.com acum 23 minute
Jerry Seinfeld a apostrofat un alt grup de militanţi pro-Palestina în timpul spectacolului său de stand-up din Australia, cel mai recent eveniment din timpul turneului comediantului, scrie Variety. Sâmbătă seară, Seinfeld vorbea în faţa a mii de fan

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 4 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 3 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/25°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°