Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşitul unei binefaceri în municipiul Motru

Publicat in Impact in Gorj, joi 24 noiembrie 2011 ·

În Municipiul Motru se acoperă ultimul bloc prin programul de finanţare externă, prin intermediul Fondului Român de Dezvoltare Socială (F.R.D. S.). Organismul aflat în subordinea Agenţiei Naţionale de Dezvoltare a Zonelor Miniere, condusă de gorjeanul Marcel Hoară, a asigurat acoperirea a peste 30 de blocuri de locuit din Motru, în baza unor reglementări abordabile direct de către locuitorii acestor blocuri. Aceştia s-au organizat în mici comunităţi de interese şi au accesat fonduri nerambursabile, în valoare de până la 100 de mii de dolari pentru fiecare acoperiş. Comunităţile locale, organizate în grupuri de interese, şi-au stabilit conducătorii de proiect, care s-au comportat ca nişte întreprinzători. Ei au fost între trei şi cinci zile, ca să înveţe să lucreze cu documentele. Aceste documente au fost scoase la licitaţie şi adjudecate conform legislaţiei romane iar locuitorii din blocuri au avut contribuţii în zile de muncă, variabil în funcţie de mărimea acoperişului. Primăria municipiului Motru l-a desemnat pe Nicolae Butoi să sprijine grupurile de interese, contribuţia aceasta fiind singura modalitate de participare la o operaţiune cu valoare de circa cinci milioane de dolari. Acoperişul blocului N9 este ultima lucrare din această serie, care trebuie să se încheie până la sfârşitul acestei luni.

În Municipiul Motru se acoperă ultimul bloc prin programul de finanţare externă, prin intermediul Fondului Român de Dezvoltare Socială (F.R.D. S.). Organismul aflat în subordinea Agenţiei Naţionale de Dezvoltare a Zonelor Miniere, condusă de gorjeanul Marcel Hoară, a asigurat acoperirea a peste 30 de blocuri de locuit din Motru, în baza unor reglementări abordabile direct de către locuitorii acestor blocuri. Aceştia s-au organizat în mici comunităţi de interese şi au accesat fonduri nerambursabile, în valoare de până la 100 de mii de dolari pentru fiecare acop

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 7 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Universitatea Craiova a câştigat la lovituri de departajare barajul pentru cupele europene şi va juca în Conference League

News.ro acum 29 minute
Formaţia Universitatea Craiova a învins echipa Universitatea Cluj, duminică, scor 6-5 în urma loviturilor de departajare, şi va evolua în turul doi preliminar al Conference League. Universitatea Cluj a ajuns în finala barajului învingând în semifina

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 4 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum o ora
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 7 minute
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°