Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.000 de familii orădene trăiesc la noua limită legală a sărăciei

Publicat in Adevarul, joi 24 noiembrie 2011 ·

Aproape 1.100 de familii, cu venituri mici, din Oradea au rămas fără ajutor financiar de la stat, după ce Guvernul a impus condiţii mai drastice de acordare a banilor. Multe dintre acestea de abia trăiesc de la o zi la alta, dar guvernanţii au decis micşorarea plafonului de acordare: nu mai sunt eligibile familiile cu venituri de peste 370 de lei, pe membru. Anul trecut alocaţiile de sprijin se acordau tuturor familiilor cu venituri de până la 470 de lei, pe membru.

Togyer Mihaela este una dintre mamele care îşi cresc singure copiii. Cu un copil minor şi un venit de doar 800 de lei, pe lună, femeia nu mai ştie cum să treacă cu bine de fiecare zi. „Am crezut că mor când a auzit că nu mai pot beneficia de alocaţia de sprijin oferită de Administraţia Social Comunitară Oradea", explică femeia. Chiar dacă venitul acesteia ar putea părea mare pentru unii, ea este singura care aduce bani în casă, şi după ce îşi plăteşte toate cheltuielile, nu mai rămâne cu nimic. „Eu mă ocup de curăţenie la mai multe blocuri din zona unde stau. Ajung să iau 800 de lei lucrând 10-12 ore pe zi, timp în care copilul meu de opt ani stă singur", explică orădeanca.

De pe azi pe mâine

Cei doi membri ai familiei Togyer locuiesc, cu chirie, într-o casă cu două camere, din cartierul Gutemberg, unul dintre cele mai rău famate cartiere din Oradea. Nu au nici încălzire centrală, nici apă caldă. „Pentru cele două camere sărace în care stăm, plătesc lunar 400 de lei. Dar măcar nu trebuie să plătesc întreţinerea de la bloc. E mai ieftin dacă ne cumpărăm lemne şi ne facem foc. Dar acum, fără ajutorul de la guvern nu mai am cu ce să cumpăr lemne ca să ajungă toată iarna", îşi aminteşte Togyer Mihaela. Cei doi copii ai săi nu ştiu greutăţile prin care trece mama de la începutul anului. „Am ales să avem un acoperiş deasupra capului şi să fim fără datorii decât să fim şi săraci şi să trăim pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 21 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°