Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comunicat CJC - Joi, 24 Noiembrie 2011

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 noiembrie 2011 ·

Prefectul judeţului Constanţa a reuşit să ne convingă în cursul zilei de astăzi că prin tentativa sa de a obţine controlul Consiliului Municipal Mangalia nu face decât să blocheze rezolvarea urgentă a problemelor locuitorilor acestui municipiu. Rând pe rând, prin exercitarea abuzivă şi cu rea credinţă a atribuţiilor conferite de lege, Prefectul judeţului Constanţa l-a demis ilegal de două ori pe primarul Mihai Claudiu TUSAC, l-a suspendat din funcţie pe viceprimarul Constantin Filimon, a blocat încasarea taxelor şi impozitelor locale, a blocat eliberarea autorizaţiilor de construcţie, a împiedicat dotarea spitalului orăşenesc Mangalia cu aparatură medicală, cu alte cuvinte a paralizat activitatea primăriei şi dezvoltarea municipiului Mangalia. În plus faţă de acestea, acţiunile Prefectului se încadrează în strategia guvernului PDL de exterminare a locuitorilor municipiului Mangalia, prin blocarea subvenţionării preţului căldurii şi apei calde, ca o pedeapsă pentru votul exprimat de cetăţeni în alegerile locale din 2008, condamnându-i la un trai în frig, sub orice standard de civilizaţie, similar anilor 80. Este îngrijorător faptul că acest Prefect, care ar trebui să fie apolitic, imparţial şi echidistant, îşi face un titlu de glorie în a prezenta mass-mediei măsurile abuzive luate de fapt împotriva locuitorilor Mangaliei. Este la fel de îngrijorător faptul că acelaşi Prefect nu găseşte de cuviinţă să explice public conflictul de interese referitor la cele 11 autobasculante ale firmei familiei sale, provenienţa maşinilor de lux pe care le parchează cu ostentaţie în faţa instituţiei (inexistente de altfel în declaraţia de avere), precum şi modul în care familia sa a ajuns să cultive peste 3000 de hectare în judeţul Constanţa. Consiliul Judeţean Constanţa îi asigură pe locuitorii municipiului Mangalia, precum şi pe toţi cetăţenii localităţilor care au de suferit ca urma

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 3-0, în Grupa E la EURO 2024. Nicolae Stanciu şi Răzvan Marin înscriu două eurogoluri

Mediafax acum 26 minute
România debutează acum la EURO 2024 împotriva Ucrainei. Meciul a început la ora 16.00.

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 19 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 7 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°