Până la momentul intrării în vigoare a noului Cod civil român, la data de 1 octombrie 2011, legiuitorii şi redactorii vechiului Cod civil şi Codului comercial nu au fost preocupaţi de consacrarea legislativă a perioadei precontractuale, concentrându-şi atenţia asupra momentului formării contractului şi a etapelor ulterioare acestuia.
Negocierile sunt o etapă premergătoare oricărui contract, etapă pe parcursul căreia părţile au o conduită prin care încearcă să ajungă la o înţelegere din punctul de vedere al termenilor comerciali în vederea perfectării tranzacţiei prefigurate.
Prin acest articol vom încerca să surprindem sfera obligaţiilor precontractuale, în mod special cu privire la tranzacţiile imobiliare, conţinutul acestor obligaţii, precum şi efectele acestora.
Afectate de realităţile cotidiene şi, implicit, de expansiunea relaţiilor comerciale, tranzacţiile imobiliare s-au debarasat de atribute exclusiv "locale" sau "regionale", devenind din ce în ce mai importante relaţiile "transfrontaliere", "multinaţionale" sau chiar "globale".
În acest context, cheltuielile suportate de părţi pe parcursul negocierilor şi a relaţiilor precontractuale încep să capete o nouă anvergură, nemaifiind indiferent pentru participanţi de a cunoaşte cine le suportă în cazul în care negocierile eşuează.
Alături de consacrarea expresă a libertăţii contractuale în art. 1169 din noul Cod civil, legiuitorul a dedicat o reglementare expresă perioadei negocierilor, fiind introduse concepte şi noţiuni specifice privitoare la libertatea negocierilor, obligaţia de a negocia cu bună-credinţă, obligaţia de confidenţialitate pe parcursul negocierilor şi răspunderea părţilor pentru nerespectarea obligaţiilor din perioada precontractuală.
Având în vedere trăsăturile specifice tranzacţiilor imobiliare, în special cu privire la proiectele "build-to-suit" care trebuie