Ronaldo este o vedetă a marketing-ului. Messi ar fi inexistent fără Iniesta şi Xavi. Dacă, prin absurd, am exclude aceşti jucători cu ce am rămîne?

Zlatan Ibrahimovic. Dincolo de cifre şi de palmares este totuşi un fotbalist. Ba chiar un mare fotbalist aş îndrăzni să spun.

Însă pentru a ajunge cel mai bun ai nevoie şi de şansă. Ibrahimovic a avut numeroase şanse. Însă acest suedez minune nu a reuşit să profite de ele.

Ceea ce i-a lipsit lui Ibra a fost tocmai stabilitatea. În întreaga lui carieră, nu a rezistat la niciun club mai mult de trei ani.

Pe oriunde a trecut, Zlatan a confirmat imediat. A fost întotdeauna omul responsabil cu golul şi titular indiscutabil în orice atac.

Chiar şi la Barcelona, gruparea pentru care regretă cel mai mult că a evoluat, i s-a oferit o şansă. Iar cifrele nu sînt deloc proaste. 16 goluri în 29 de meciuri în tricoul blugrana nu este un lucru chiar aşa uşor de realizat.

Zlatan are şi defecte. Spirit rebel, asemănător compatriotului nostru Mutu. Spre deosebire de Mutu, Ibrahimovic a ştiut să facă diferenţa între distracţie şi terenul de fotbal. În plus, suedezul a compensat de fiecare dată pe teren excesele din viaţa privată.

Zlatan este egoist, orgolios şi fiţos. Dar este şi un lider înnăscut, dotat cu un talent remarcabil. Poate că dacă ar mai fi lăsat de la el, acum ar fi fost mult mai sus. Poate ar fi avut deja în palmares mult rîvnitul trofeu al Ligii Campionilor. Poate că acum nu am mai fi vorbit despre Messi şi Ronaldo, ci doar despre Ibrahimovic. Dar Ibra a ales să rămînă el însuşi şi să nu îşi schimbe caracterul. A mai decis că gloria nu poate fi obţinută doar prin supunere ci şi conducînd.

Oare cum ar fi arătat fotbalul în care cel mai bun jucător ar fi fost un suedez?

Ronaldo este o vedetă a marketing-ului. Messi ar fi inexistent fără Iniesta şi Xavi. Dacă, prin absu