Suferinta, ca si bucuria, te duc intr-o stare limita, greu suportabila. Le traiesc pe amindoua in aceste momente. Si, conform algoritmului, este de presupus ca le voi supravietui. Prima mea poezie a fost agatata c-un bold la Gazeta de Perete de pe holul scolii elementare Iacobeni (de Botosani), unde aveam favoarea de a ma instrui. Poezeaua era o pastisa dupa Alecsandri si Cosbuc - lectura obligatorie de la acea virsta -, dar ce conta, daca te lauda invatatoarea si te citeau toti elevii, indeosebi cei din clasele mari! Cam tot pe-atunci (eram prin clasa a III-a sau a IV-a) am dobindit calitatea de pionier, o calitate ce aproape o surclasa pe cea de poiet. Mindru nevoie-mare, evoluam spre casa, cu cravata rosie fluturind in vint si (imi imaginam) in admiratia celor cu care ma intilneam. Dar un vecin, unul „de-a lui Sararu", care statea mai toata ziulica la gard, ca sa nu-i scape nimic din dinamica ulitei, mi-a trintit mucii-n fasole: „Ci, uai, t-o pus si tie zgarda?!" Am ajuns acasa cu ochii in lacrimi. Tata, ca sa ma consoleze, a promis c-o sa-l aranjeze el pe „pezevenghiul acela"... Am trecut prin imprejurari si mai grele... De-a lungul vietii mi-am schimbat de mai multe ori conditia, am dobindit o noua calitate. Sau un nou defect: calitatea sau defectul de sot; calitatea sau defectul de tata; calitatea sau defectul de bunic. Intrebat fiind care este cea mai importanta opera a lui, Alexandre Dumas-tatal ar fi raspuns: „Cea mai importanta opera a mea este Alexandre-fiul". Si eu zic ca cea mai importanta opera a mea este fiul meu Dragos si, prin consecinta, nepotii Vlad si Ioana. Cind am devenit tata, ce puteam sa fac, ca orice barbat responsabil? M-am imbatat. Si asta intrucit nu speram sa ajung... tata. Cu atit mai mult, nu speram sa ajung bunic. Cind, in urma cu 5 ani jumate, am acces si la aceasta noua calitate, derutat, am intrebat-o pe nora mea: „Si eu ce fac acu