Sezonul rece şi-a intrat pe deplin în drepturi, iar temperaturile scad văzând cu ochii. Tocmai de aceea, pielea are nevoie de ceva mai multă atenţie din partea noastră, relatează http://it.lifestyle.yahoo.com.
În sezonul rece, temperaturile scăzute şi vântul tot mai intens reprezintă un real pericol pentru epidermă. Pentru a fi sigure că pielea noastră nu îşi va pierde supleţea şi strălucirea, în această perioadă trebuie să îi acordăm o atenţie suplimentară. De exemplu, specialiştii ne recomandă să optăm pentru o cremă de hidratare calitativă, care să ajute la menţinerea tonusului pielii şi în sezonul rece. După cum se ştie, iarna, pielea are tendinţa să se usuce şi nu de puţine ori se întâmplă să apară senzaţii de disconfort, iar pielea să se roşească. Foarte recomandate în această perioadă sunt măştile hidratante regeneratoare, care trebuie aplicate de două ori pe săptămână. Agenţii benefici din compoziţia măştilor repară pielea şi o pregătesc să înfrunte agresiunile exterioare. De asemenea, de un real ajutor în această perioadă sunt produsele cu factor de protecţie 30, care asigură o barieră eficientă împotriva intemperiilor şi a vântului puternic. În plus, din cauza atmosferei uscate, pielea poate căpăta un aspect tern, fără pic de strălucire. Pentru a preveni această situaţie, este recomandat să folosiţi produsele pentru exfoliere de aproximativ două ori pe săptămână. În ceea ce priveşte îngrijirea corpului, orientaţi-vă spre o loţiune foarte hrănitoare sau uleiuri pentru corp care vor menţine elasticitatea pielii.
Sănătate din interior
În acelaşi timp, însă, hidratarea în sezonul rece nu trebuie făcută doar la suprafaţa pielii, ci şi din interior. În afara clasicilor doi litri de apă recomandaţi de specialişti, pentru eliminarea toxinelor din organism este bine să consumaţi zilnic un pahar cu apă caldă şi lămâie.
De asemene