Decizia băncii centrale a Austriei privind limitarea creditării în ţările din Europa Centrală şi de Est la 110% din finanţările ce pot fi atrase de pe aceste pieţe (în principal depozite, dar şi alte forme de finanţare) măreşte temerile privind o stagnare - sau chiar restrângere - a creditării în România în perioada următoare. Desigur, vor fi afectate toate ţările din regiune în care băncile austriece au o prezenţă importantă, dar în ţara noastră băncile în cauză sunt printre cele mai mari din sistem.

Devine în acest context foarte importantă asigurarea resurselor financiare din interiorul ţării. În trecut, băncile străine prezente în România se finanţau ieftin şi cu sume ridicate de la băncile mamă, ceea ce făcea ca şi oferta de credite din piaţă să fie abundentă şi la costuri relativ reduse. Acelaşi comportament a determinat şi "explozia" volumului de credite cu mult peste nivelul avansului economiei. S-a argumentat în acel moment că ţara noastră este "sub-bancarizată", adică nivelul creditelor raportat la PIB este sensibil mai redus decât media UE. Până la urmă, am văzut clar cu toţii că o bună parte din aceste credite finanţau investiţii care fie nu erau profitabile, fie nu erau necesare, precum şi consumul populaţiei şi boom-ul ipotecar speculativ.

O altă problemă a finanţării ieftine de la băncile mamă a fost accentul prea mare pus de băncile comerciale pe creditul în valută (pentru că sursele de finanţare erau în valută)... Acesta a fost comportamentul tuturor băncilor străine prezente în toată Europa Centrală şi de Est, în dorinţa de a acapara o cotă de piaţă cât mai ridicată din pieţele financiare ale aces-tei zone ce oferea speranţa unor creşteri economice mult mai ridicate decât "vechea" Uniune. Pentru Austria, o economie destul de mică şi cu un sistem financiar important, dorinţa băncilor sale de a ocupa poziţii de frunte în noua Europă a dete